îmburdat, ~ă a [At: KLEIN, D. / V: ~bor~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmburda] 1 Răsturnat. 2 Rostogolit. 3 Prăbușit. 4 Trântit la pământ. 5 (D. case; îf îmbordat) Ruinat.

îmbordat, ~ă a vz îmburdat

îmburda [At: LB / V: ~bor~ / Pzi: îmburd / E: nct] (Reg) 1-2 vtr A (se) răsturna. 3-4 vtr A (se) rostogoli. 5-6 vtr A (se) prăbuși. 7-8 vtr A (se) trânti la pământ. 9 vr (Îe) Gardul cu proptele nu se ~dă Cel care este protejat învinge. 10 vi (Îe) E ~t cu leagănul E nebun. 11 vi (D. case; îf îmborda) A se ruina. 12 vt (Înv; fig) A nimici.

ÎMBURDA, îmburd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1.

îmbúrd, a -á v. intr. (ca și zburd). Ban. Trans. Răstorn.

îmburda (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmburdă

îmburda vb., ind. prez. 3 sg. îmburdă

ÎMBURDA, îmburd, vb. I. Tranz. (Trans.) A răsturna, a întoarce, a da peste cap, a răvăși, a răscoli. (din zburda cu pref. în- sau din lat. *imburdāre < burdus = catîr)

îmburda (-dez, îmburdat), vb. – A trînti, a doborî. Origine necunoscută. De la bord „pietricică”, după Giuglea, Dacor., III, 595; din lat. *imburdāre < burdus „catîr”, după Pușcariu, Dacor., III, 838 și DAR; din mag. borda „coastă”, după Drăganu, în DAR; din lat. abhorridus, după Skok, ZRPh., XLIII, 191, cf. REW 23; însă nici una din aceste explicații nu pare pertinentă. Pare a fi vorba mai curînd de un der. expresiv, de la burdu, interj. care apare numai în compuneri ca hurdu-burdu, hurduc-burduc, etc., ce exprimă ideea de hurducătură a unei căruțe, cf. hurduc.

ÎMBURDA vb. v. cădea, dărâma, întoarce, nărui, pica, prăbuși, prăvăli, răsturna, surpa.

îmburda vb. v. CĂDEA. DĂRÎMA. ÎNTOARCE. NĂRUI. PICA. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. SURPA.

îmburdát, -ă, îmburdați, -te, adj. Răsturnat, doborât. – Din îmburda (MDA).

îmburdat, -ă, îmburdați, -te, adj. – Răsturnat, doborât. – Din îmburda (MDA).

îmburda, îmburd, vb. tranz., refl. – A (se) răsturna, a (se) întoarce: „Când vântuțu’ și-a sufla, / Vântu’ casa a-mburda” (Bârlea, 1924, II: 285). – Et. nec. (DER, MDA).

îmburda, îmburd, vb. tranz. – A răsturna: „Când vântuțu’ și-a sufla, / Vântu’ casa a-mburda” (Bârlea 1924 II: 285). – Et. nec. (MDA).