zgrepțăna vb. I. (pop.) 1 intr. A zgîria, a rîcîi (cu ghearele), producînd un zgomot caracteristic. Parcă niște cîni negri îl urmăriseră și-acum îi auzea cum zgreapțănă la ușă (CAM.). ♦ (reg.; refl.) A se scărpina. Își lepădă cușma și se zgrepțenă cu asprime la tîmplă și la ceafă (SADOV.). ♦ (tr.) A ara la suprafață; a zgîria pămîntul. 2 refl. A se cățăra, a se urca pe ceva (agățîndu-se cu ghearele). Mezinul se zgrepțăna și n-ajungea și el la geam (CE. PETR.). ♦ A se agăța, a se prinde de ceva (cu unghiile, cu ghearele). • prez.ind. zgreapțăn. și (reg.) zgrăpțăna, zgrepțena, zgrepțora vb. I. /z- + grepțăna; cf. zgripțor.

ZGREPȚĂNA, zgreapțăn, vb. I. (Și în forma zgrepțena) 1. Intranz. A rîcîi, a zgîria. La ușă zgrepțănau mînile răniților. La geamuri se arătară fețe galbene. CAMILAR, N. I 447. Foxul impiegatului de la finanțe... începu să zgrepțene scîncind. C. PETRESCU, C. V. 49. Vulpea zgrepțănă cît zgrepțănă la rădăcina copacului. ȘEZ. III 187. ◊ Fig. Simțesc că zgreapțănă ceva acolo – doctorul spune că-i la ficat. SADOVEANU, P. M. 190. ◊ Refl. A se scărpina. Onofrei se zgrepțenă la tîmplă. SADOVEANU, F. J. 443. 2. Refl. A se cățăra, a se urca (pe ceva). Nu vezi ce e la dreapta, la stingă; nu mai știi că alții se zgreapțănă pe alte pripoare și cad sub altă răpăială de gloanțe. PETRESCU, Î. II 35. Sui degrabă în copacu ista, zise Vlasă lui Năstasă, zgrepțănîndu-se iute într-un copac scorburos și nalt. La TDRG. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. Se ridică în coate și se zgreapțănă de pat. Aproape să cadă. C. PETRESCU, C. V. 214. – Prez. ind. și: zgrepțăn (ȘEZ. III 187). – Variante: zgrepțena, zgrepțîna (C. PETRESCU, O. P. II 112) vb. I.

ZGREPȚENA vb. I v. zgrepțăna.

ZGREPȚÎNA vb. I v. zgrepțăna.

ZGREPȚĂNA, zgreapțăn, vb. I. 1. Intranz. A zgîria, a rîcîi (cu ghearele). ♦ Refl. A se scărpina. ♦ Tranz. A ara la suprafață, a zgîria pămîntul. 2. Refl. A se cățăra. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. [Var.: zgrepțena vb. I] – V. grăpțăna^[1].^[1]

ZGREPȚENA vb. I. v. zgrepțăna.

A ZGREPȚĂNA zgreapțăn pop. 1. intranz. (despre animale) A zgâria un obiect cu ghearele, cu labele sau cu unghiile, producând un zgomot supărător. Mâța zgreapțănă la ușă. 2. tranz. (terenuri, pământ) A ara rău, scormonind numai la suprafață. /Orig. nec.

A SE ZGREPȚĂNA mă zgreapțăn intranz. pop. 1) A se freca cu unghiile sau cu un obiect (pentru a înlătura senzația de mâncărime); a se scărpina. 2) A se ridica cu greu în sus făcând uz de mâini, de labe sau de gheare; a se cățăra. 3) A se apuca strâns cu ghearele, cu mâinile sau cu labele; a se agăța; a se anina; a se prinde. /Orig. nec.

sgrepț(or)à (sgripțăna) v. Mold. a se cățăra. V. sgripțor.

grápșin (mă), a grăpșina v. refl. (d. grapă. Cp. și germ. grapsen, a. î.). Mold. Mă agăț, mă cațăr, mă prind suindu-mă: caiĭ se grapșină pe scărĭ de bolovanĭ (Vlah. Rom. Pit., 221, vorbind de munțiĭ Neamțuluĭ). Mă grápțăn, grăpțănát; și mă zgrépțăn, se zgreapțănă, să se zgrépțene, zgrepțănat; mă zgrépțur, -at. V. și gripțur, s. m.

zgrépțăn (mă), și zgrépțur, V. grapșin.

zgrepțăna (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. zgrepțăn, 3 zgreapțănă; conj. prez. 1 sg. să zgrepțăn, 3 să zgrepțene; imper. 2 sg. afirm. zgreapțănă

zgrepțăna (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 zgreapțănă; conj. prez. 3 să zgrepțene

zgrepțăna vb., ind. prez. 1 sg. zgreapțăn, 3 sg. și pl. zgreapțănă; conj. prez. 3 sg. și pl. zgrepțene

ZGREPȚĂNA vb. v. agăța, atârna, prinde, râcâi, scarpina, spânzura, suspenda, zgâria.

zgrepțăna vb. v. AGĂȚA. ATÎRNA. PRINDE. RÎCÎI. SCĂRPINA. SPÎNZURA. SUSPENDA. ZGÎRIA.

sgrepțăna (-eapțăn, -at), vb. – 1. A se cățăra agățîndu-se. – 2. A se scărpina, a rîcîi. – Var. sgrepț(ăn)a, (s)gripsăna, grăpțăna, grăpsăna. Creație expresivă (Tiktin), cf. sl. greti, grebsti „a rîcîi”, ngr. γρατσουνίζω „a zgrepțăna”, germ. grapsen. Legătura cu lat. excarpitiāre (Giuglea, LL, II, 34) nu este probabilă.

ZGREPȚĂNA, zgreapțăn, vb. I. ~ (creație expresivă; cf. sl. greti, grebsti = a scurma, ngr. γρατσουνίζω = a zgîria, germ. grapsen)