14 definiții pentru zburătui zburătăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.

zburătui [At: AR (1829), 20 / V: zbor~ / S și: sb~ / Pzi: ~esc / E: zbura + -ui] 1 vr (Reg; d. păsări și d. insecte sau d. stoluri, roiuri etc.) A se zburătăci (1). 2-4 vt (Reg; c. i. puii păsărilor; pex; c. i. copii) A crește (35, 38-39). 5 vt (Pop; c. i. păsări sau, p. ext., animale, oameni) A zburătăci (14). 6 (Reg; c. i. pari) A zburătăci (15). 7 vr (Înv) A se dărâma (3). 8 vt (Înv; c. i. gloanțe, proiectile, pietre) A azvârli (1). 9 vt (Fig) A reteza (1).

zburătui vb. IV. tr. (pop.) 1 (compl. indică păsări) A zbura aproape de pămînt. 2 Fig. A reteza dintr-o lovitură, făcînd să cadă, să se prăbușească. Își mișcă brațele... făcute într-adins ca să zburătuiască țeste de dușmani (D. ZAMF.). • prez.ind. -iesc. și zburătăi vb. IV. /zbura + -ătui.

ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.

ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A zburătăci (1). Dorobanțul, zburătuind un stol de lari (= pescăruși) albi cari ciuguleau în petecul de secară de pe podișul ostrovului. VLAHUȚĂ, R. P. 42. Ca mărul lîngă drum... Cîți trec îl zburătuiesc Și de crengi îl sărăcesc. I. CR. IV 216. 2. A face să cadă (dintr-o lovitură). Își mișca brațele din plin, simțindu-le parcă voinice, făcute într-adins, ca să zburătuiască țeste de dușmani. D. ZAMFIRESCU, R. 224. – Variantă: zburătăí vb. IV.

ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.

ZBURĂTĂÍ vb. IV v. zburătui.

sburătuì v. 1. a alunga (cu pietre, cu lemne): câți trec, îi sburătuesc POP.; 2. a se alunga în sbor: graurii se sburătuiau prin stuh. [Tras din sburat, de unde și sburătăci].

zburătăcésc și -ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c’un băț, c’o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și -tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101) zburătoresc.

zburătuĭésc, V. zburătăcesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zburătui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiésc, imperf. 3 sg. zburătuiá conj. prez. 3 să zburătuiáscă

zburătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiésc, imperf. 3 sg. zburătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zburătuiáscă


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ZBURĂTẮI, zburătăiésc, vb. IV. (Var.) Zburătăci. (din zbura)

Intrare: zburătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zburătui
  • zburătuire
  • zburătuit
  • zburătuitu‑
  • zburătuind
  • zburătuindu‑
singular plural
  • zburătuiește
  • zburătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zburătuiesc
(să)
  • zburătuiesc
  • zburătuiam
  • zburătuii
  • zburătuisem
a II-a (tu)
  • zburătuiești
(să)
  • zburătuiești
  • zburătuiai
  • zburătuiși
  • zburătuiseși
a III-a (el, ea)
  • zburătuiește
(să)
  • zburătuiască
  • zburătuia
  • zburătui
  • zburătuise
plural I (noi)
  • zburătuim
(să)
  • zburătuim
  • zburătuiam
  • zburătuirăm
  • zburătuiserăm
  • zburătuisem
a II-a (voi)
  • zburătuiți
(să)
  • zburătuiți
  • zburătuiați
  • zburătuirăți
  • zburătuiserăți
  • zburătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zburătuiesc
(să)
  • zburătuiască
  • zburătuiau
  • zburătui
  • zburătuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zburătăi
  • zburătăire
  • zburătăit
  • zburătăitu‑
  • zburătăind
  • zburătăindu‑
singular plural
  • zburătăiește
  • zburătăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zburătăiesc
(să)
  • zburătăiesc
  • zburătăiam
  • zburătăii
  • zburătăisem
a II-a (tu)
  • zburătăiești
(să)
  • zburătăiești
  • zburătăiai
  • zburătăiși
  • zburătăiseși
a III-a (el, ea)
  • zburătăiește
(să)
  • zburătăiască
  • zburătăia
  • zburătăi
  • zburătăise
plural I (noi)
  • zburătăim
(să)
  • zburătăim
  • zburătăiam
  • zburătăirăm
  • zburătăiserăm
  • zburătăisem
a II-a (voi)
  • zburătăiți
(să)
  • zburătăiți
  • zburătăiați
  • zburătăirăți
  • zburătăiserăți
  • zburătăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zburătăiesc
(să)
  • zburătăiască
  • zburătăiau
  • zburătăiră
  • zburătăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zburătui zburătăi

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: zburătăci 2 exemple
    exemple
    • Dorobanțul, zburătuind un stol de lari (= pescăruși) albi cari ciuguleau în petecul de secară de pe podișul ostrovului. VLAHUȚĂ, R. P. 42.
      surse: DLRLC
    • Ca mărul lîngă drum... Cîți trec îl zburătuiesc Și de crengi îl sărăcesc. I. CR. IV 216.
      surse: DLRLC
  • 2. popular A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Își mișca brațele din plin, simțindu-le parcă voinice, făcute într-adins, ca să zburătuiască țeste de dușmani. D. ZAMFIRESCU, R. 224.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • zbura
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM