văduvie sfs [At: BIBLIA (1688), 29¹/5 / V: (îrg) ~dov~, (reg) ~uie / E: văduv + -ie] 1 Starea de văduv (1) Si: (rar) văduvire (1), (reg) vădănie, văduit¹, (îvr) văduvime, viduitate. 2 Interval de timp în care cineva este văduv (2) Si: (înv) văduvire (3). 3 (Înv) Situația unei instituții care are postul² titularului vacant (prin deces) Si: (înv) văduvire (4).

văduvie s.f. 1 Starea, situația de văduv; viduitate, (reg.) vădănie. 2 Interval de timp petrecut de cineva ca văduv; văduvire. 3 (înv) Situația unei instituții care are postul titularului vacant (prin deces). • pl. – ii. g.-d. -iei. și (înv., reg) vădovie, văduie s.f. /văduv + -ie.

VĂDUVIE s. f. Starea, situația de văduv (sau de văduvă). Tudor, după o văduvie tristă de atîta vreme, a dat peste o iubire nouă și s-a hotărît să se însoare a doua oară. GALACTION, O. I 111. Nu s-a speriat de văduvie, căci ea a purtat de grija gospodăriei și cînd trăia Ioniță. REBREANU, R. I 149. Împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3.

VĂDUVIE f. 1) Stare de văduv. 2) Durata acestei stări. [G.-D. văduviei] /văduv + suf. ~ie

văduvie f. 1. starea văduvului sau a văduvei; 2; fig. dezolare: țara este ’n văduvie AL.

văduvíe f. Starea de văduv, de văduvă.

vădovie sf vz văduvie

văduie¹ sf vz văduvie

vădovie s.f. v. văduvie.

văduie¹ s.f. v. văduvie.

văduvie s. f., art. văduvia, g.-d. văduvii, art. văduviei

văduvie s. f., art. văduvia, g.-d. văduvii, art. văduviei

văduvie s. f., art. văduvia, g.-d. văduvii, art. văduviei; pl. văduvii

VĂDUVIE s. (reg.) vădănie, văduvire, (înv.) sărăcie.

VĂDUVIE s. (reg.) vădănie, văduvire, (înv.) sărăcie.

VĂDUVIE. Subst. Văduvie, văduvire (rar), vădănie (rar). Văduv, vădan (pop.), văduvoi (augm.), vădăoi (reg.); văduvă, văduvioară (dim.), văduviță, văduvoaie (augm.), vădană (pop.), vădancă (pop.). Adj. Văduv, vădan (pop.), văduvit. Vb. A-și pierde soțul (soția), a rămîne văduv, a văduvi, a vădăni (rar), a lăsa văduv. V. celibat, divorț.