VĂDANĂ, vădane, adj. f. (Popular) Văduvă. Femeile-s vădane și casele pustii. ALECSANDRI, T. II 179. ◊ (Glumeț) [Găinile] nu fuseseră de loc bucuroase de întinderea stăpînirii cocoșului și asupra vecinelor vădane. STĂNOIU, C. I. 200. ◊ (Substantivat) Lună, lună, stea vicleană, Neam de fire de vădană. De ce dorurile mele Spusu-le-ai la stele? GOGA, P. 80. Cînd celelalte femei se duc la vizite, la prietene, ea tot singură între cei patru pereți, ca o vădană. DUNĂREANU, CH. 104.

vădană f. văduvă: femeile vădane și casele pustii AL.

VĂDAN, -Ă, vădani, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) Văduv (1). – Văduu (înv., „văduv”<lat.) + suf. -an.

vădan [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~e, (reg) vădăni sf / E: văduv + -an] 1-2 smf, a (Pop) Văduv (1-2). 3 a (Pop; fig; urmat de determinări introduse prin pp „de”) Lipsit (de…). 4 sf (Buc; șdp) Vădancă (2). 5 sf (Bot; reg) Scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa). 6 sf Scai-galben (Centaurea solstitialis).

vădan, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (pop.) Văduv. 2 s.f. (reg.) Fată sau femeie nemăritată care a născut un copil. • pl. -i, -e. /văduv + -an.

VĂDAN, -Ă, vădani, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) Văduv (1). – Văduv (înv. „văduv” < lat.) + suf. -an.

VĂDAN ~ă (~i, ~e) și substantival pop. (despre persoane) Care și-a pierdut (prin moarte) soțul sau soția și nu s-a mai recăsătorit; văduv. /văduv + suf. ~an

vădán, -ă adj. și s. (din vrom. văduŭ, văduŭă cu sufixu -an). Pop. Văduv (în Adev. Lit. 1939, 8 Ian. 3,3, Bz.). – În est numaĭ fem. vadană.

vădan (pop.) adj. m., s. m., pl. vădani; adj. f., s. f. vădană, pl. vădane

vădan (pop.) adj. m., s. m., pl. vădani; adj. f., s. f. vădană, pl. vădane

VĂDAN adj. s. v. văduv.

vădan adj., s. v. VĂDUV.