vrăfuit, -ă adj. Care este așezat unul peste altul (în dezordine); care este răvășit. • pl. -ți, -te. /v. vrăfui.

VRĂFUI, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvui vb. IV] – Vraf + suf. -ui.

vrăfui vt [At: CANTEMIR, I. I., ap. TDRG / V: ~ăvui / Pzi: ~esc / E: vraf] 1-3 A așeza în vrafuri (1-3). 4 A răvăși.

vrăvui v vz vrăfui

vrăfui vb. IV. tr. 1 (compl. indică obiecte) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. 2 (compl. indică obiecte așezate grămadă) A răvăși. Să-l fi văzut atunci cum își vîra mîna pînă-n coate în bani de argint și de aur, cum îi vrăvuia, cum îi făcea să sune (GAN.). 3 (înv., reg.; compl. indică snopi de cereale) A așeza, a împrăștia pe arie pentru a treiera cu ajutorul vitelor sau prin îmblătire. ♦ (compl. indică boabe de cereale) A scutura din spic și a face grămadă. • prez.ind. -iesc. și vrăvui vb. IV. /vraf + -ui.

vrăvui vb. IV. v. vrăfui.

VRĂFUI, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvui vb. IV] – Vraf + suf. -ui.

VRĂFUI, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma vrăvui) A arunca claie peste grămadă, a răvăși, a împrăștia. Toate celelalte lucruri: cărți, primenele, vechituri, le aruncă vrăfuite sub pat și ieși. VLAHUȚĂ, O. A. 128. Să-l fi văzut atunci cum își vîra mîna pînă-n coate în bani de argint și de aur, cum îi vrăvuia, cum îi făcea să sune. GANE, N. III 14. Zăream pe mese teancuri de cărți, prindeam a le vrăvui și găseam cîte 3-4 de-ale mele. ȘEZ. XVIII 202. – Variantă: vrăvui vb. IV.

A VRĂFUI ~iesc tranz. A pune în vraf; a arunca în dezordine. /vraf + suf. ~ui

vrăfui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiesc, imperf. 3 sg. vrăfuia; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăfuiască

VRĂFUI vb. v. răvăși.