12 definiții pentru volant (piesă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOLÁNT1, volanți, s. m. 1. Roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din fr. volant.

volant, a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr volant] 1 (Rar) Care poate zbura (1). 2 (Rar) Care se poate menține în aer. 3 Care poate fi deplasat cu ușurință și cu rapiditate Vz mobil. 4 (Îs) Echipă ~ă Echipă mobilă care se deplasează cu mare ușurință dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. 5 Care se poate desprinde Si: detașabil. 6 (Îs) Foaie ~ă Tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc. 7 (Îas) Filă detașabilă dintr-un caiet, dintr-o carte etc. 8 (Îs) Bibliotecă ~ă Fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții, pentru folosință temporară.

VOLÁNT1, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din fr. volant.

VOLÁNT1, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele unor mașini și servind ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învîrtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare.

VOLÁNT s.m. 1. (Tehn.) Roată grea, de dimensiuni mari, servind la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (Text.) Piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. [Pl. -nți, (s.n.) -nte, -nturi. / < fr. volant].

VOLÁNT1 s. m. 1. roată grea care servește la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (text.) piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. (< fr. volant)

VOLÁNT2 ~ți m. 1) Roată cu jantă masivă care se fixează pe arborele unei mașini pentru a-i uniformiza turația. 2) Piesă complexă a unei mașini bătătoare, folosită la scărmănarea bumbacului. /<fr. volant

*volánt, -ă adj. (fr. volant, d. voler, a zbura; lat. volare, part. prez. volans, volantis. V. volatil). Necusut, liber, care nu se ține de alte foĭ: foaĭe volantă. Care se răpede în coace și’n colo p. a liniști un teritoriŭ: coloane (de trupe) volante. S. n. (și volan), pl. e. Roată mare și grea care, la o mașină, păstrează uniformitatea mișcăriĭ (pop. tuturigă). V. tîrcol.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

volant, volanți s. m. (intl., înv.) membru al brigăzii de poliție „Fulger” conduse de comisarul Alimănescu după instaurarea regimului comunist, specializată în lichidarea rapidă, fără arestare și condamnare, a marilor infractori bucureșteni.

Intrare: volant (piesă)
volant2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volant
  • volantul
  • volantu‑
plural
  • volanți
  • volanții
genitiv-dativ singular
  • volant
  • volantului
plural
  • volanți
  • volanților
vocativ singular
plural
volant3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volant
  • volantul
  • volantu‑
plural
  • volanturi
  • volanturile
genitiv-dativ singular
  • volant
  • volantului
plural
  • volanturi
  • volanturilor
vocativ singular
plural
volant4 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volant
  • volantul
  • volantu‑
plural
  • volante
  • volantele
genitiv-dativ singular
  • volant
  • volantului
plural
  • volante
  • volantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

volant (piesă)

  • 1. Roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: