voaletă sf [At: ALEXI, W. / P: vo-a~ / Pl: ~te / E: fr voilette] Țesătură foarte fină cu aspect de rețea, care se fixează la pălăriile de damă ca garnitură sau pentru a acoperi fața.

voaletă s.f. Țesătură rară și foarte fină, voal folosit ca garnitură la pălăriile de damă sau pentru acoperirea feței. Un surîs disprețuitor strivea gura fără a-i strica arcul, subt voaleta scurtă (PAPAD.). • pl. -e. /<fr. voilette.

VOALETĂ, voalete, s. f. Țesătură rară fixată la pălăriile femeiești, ca garnitură sau pentru a acoperi fața. Dosare grave stau grămădite pe masă și excelența sa mototolește nervos o voaletă imprudent uitată lîngă călimări. ARGHEZI, P. T. 57. Din salcîmii bătrîni zburau iot mai des frunze ofilite. Se prindeau de pălăriile cucoanelor, de voaletele lor. I. BOTEZ, ȘC. 23.

VOALETĂ s.f. Voal fin care se pune ca garnitură la pălăriile femeiești sau se folosește pentru a acoperi fața. [Pron. vo-a-. / < fr. voilette, după voal].

VOALETĂ s. f. voal fin care se pune ca garnitură la pălăriile femeiești sau se folosește pentru a acoperi fața. (< fr. voilette)

VOALETĂ, voalete, s.f. Țesătură subțire, foarte rară, fixată la pălăriile femeiești ca garnitură sau pentru a acoperi fața.

VOALETĂ ~e f. Voal mic cu care se garnisesc pălăriile femeiești (acoperind parțial sau toată fața). /<fr. voilette

voaletă (desp. voa-) s. f., g.-d. art. voaletei; pl. voalete

voaletă (voa-) s. f., g.-d. art. voaletei; pl. voalete

voaletă s. f. (sil. voa-), pl. voalete

VOALETĂ s. (prin Ban. și prin Transilv.) sălie. (Pălărie de damă cu ~.)

VOALETĂ s. (prin Ban. și prin Transilv.) sălie. (Pălărie de damă cu ~.)