VELEITAR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire.

veleitar, ~ă [At: VIANU, E. 309 / P: ~le-i~ / Pl: ~i, ~e / E: fr velléitaire] 1-2 smf, a (Persoană) care are pretenții, ambiții (nejustificate). 3 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă pretenții (nejustificate).

veleitar, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (Persoană) care are anumite veleități, pretenții, ambiții (nejustificate). Și-a dat seama că era un veleitar fără scrupule. 2 adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale

VELEITAR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire.

VELEITAR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care are veleități. [Pron. -le-i-. / < fr. velléitaire].

VELEITAR, -Ă adj., s. m. f. (cel) care are veleități. (< fr. velléitaire)

veleitar (desp. -le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitari; adj. f., s. f. veleitară, pl. veleitare

veleitar (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitari; adj. f., s. f. veleitară, pl. veleitare

veleitar adj. m., s. m. (sil. -le-i-), pl. veleitari; f. sg. veleitară, pl. veleitare