VANDAL, -Ă, vandali, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au emigrat în sec. V de pe țărmurile Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat, desființat de armatele bizantine. 2. Fig. (Om) necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. – Din fr. vandale.

vandal, ~ă [At: CANTEMIR, HR. 133 / Pl: ~i, ~e / E: lat Vandalus, fr vandale] 1 smp Populație germanică care a emigrat în sec. V de pe țărmul Mării Baltice în Silezia, Moravia, Câmpia Tisei, Galia, Spania, nordul Africii, producând mari distrugeri. 2 sm Persoană care aparținea populației formate din vandali (1). 3 a Care aparținea vandalilor (1). 4 a Privitor la vandali (1). 5 sf Limba vorbită de vandali (1). 6 smf Persoană care are o comportare necivilizată, distrugând valori culturale, artistice etc. (ale unui popor).

vandál s.m., s.f, adj. 1 s.m. (la pl.) Grup de triburi germanice, din N Peninsulei Iutlanda, care, începînd cu a doua jumătate a sec. 2 d.Hr., au întreprins expediții de jaf și cucerire în Pannonia, Gallia, Hispania, au întemeiat în sec. 5 un regat în N Africii, de unde au ajuns la Roma, cucerind-o (455) și nimicind numeroase valori culturale ale antichității, și care a fost destrămat de armatele bizantine comandate de Iustinian; (și la sg.) persoană care aparținea acestui grup. 2 adj. Care aparține vandalilor, care este specific vandalilor, care se referă la vandali. 3 s.m., s.f. Fig. Om barbar, care distruge valori culturale și artistice (ale unui popor). Un grup de vandali au distrus cîteva monumente din cimitirul orașului. • pl. -i, -e. /<fr. vandale, lat. Vandalus.

*Vandál, -ă adj. (fr. Vandale, it. Vándalo, d. lat. Vándalus, bárbar dintr’un popor germanic care a devastat Roma). Fig. Distrugător, devastator: incultu e de ordinar vandal. V. bolșevic, haĭdamac, huligan, pogrom.

vandal adj. m., s. m., pl. vandali; adj. f., s. f. vandală, pl. vandale

vandal adj. m., s. m., pl. vandali; adj. f., s. f. vandală, pl. vandale