9 definiții pentru usturător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

USTURĂTÓR, -OÁRE, usturători, -oare, adj. Care ustură, care produce usturime. ♦ Fig. Care provoacă o durere sufletească, o jignire; tăios, caustic, incisiv. – Ustura + suf. -ător.

USTURĂTÓR, -OÁRE, usturători, -oare, adj. Care ustură, care produce usturime. ♦ Fig. Care provoacă o durere sufletească, o jignire; tăios, caustic, incisiv. – Ustura + suf. -ător.

USTURĂTÓR, -OÁRE, usturători, -oare, adj. Care produce usturime, care ustură. [Era] mai bucuros de o rană usturătoare decît de copilăriile și de slăbiciunile reveriei. GALACTION, O. I 197. ◊ Fig. Acuma însă toate parcă erau strînse în cleștele fierbinte ale unei păreri de rău usturătoare. REBREANU, P. S. 164. ♦ Fig. Caustic, tăios, incisiv. Adevărurile usturătoare pe care le azvîrlea poetul în fața dușmanilor poporului au făcut ca aceștia să devină și dușmanii săi. BENIUC, P. 29. ◊ (Adverbial) La vorbele și cîrtirile celorlalte neveste de slujbași ai curții, începu a răspunde atît de subțire, usturător și pătimaș, încît toate amuțiră. SADOVEANU, O. VIII 223.

USTURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care ustură; care provoacă (multă) usturime; urzicător. 2) fig. Care conține aluzii răutăcioase; caustic; urzicător; mușcător; înțepător; pișcător; corosiv. /a ustura + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

usturătór adj. m., pl. usturătóri; f. sg. și pl. usturătoáre

usturătór adj. m., pl. usturătóri; f. sg. și pl. usturătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

USTURĂTÓR adj. 1. v. picant. 2. v. urticant.

USTURĂTÓR adj. v. batjocoritor, epigramatic, exagerat, excesiv, exorbitant, mare, ridicat, sarcastic, satiric, scump.

USTURĂTOR adj. 1. iute, înțepător, picant, piperat, pișcător. (Gust ~ al unei mîncări.) 2. urticant, urzicător. (Plante ~.)

usturător adj. v. BATJOCORITOR. EPIGRAMATIC. EXAGERAT. EXCESIV. EXORBITANT. MARE. RIDICAT. SARCASTIC. SATIRIC. SCUMP.

Intrare: usturător
usturător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • usturător
  • usturătorul
  • usturătoru‑
  • usturătoare
  • usturătoarea
plural
  • usturători
  • usturătorii
  • usturătoare
  • usturătoarele
genitiv-dativ singular
  • usturător
  • usturătorului
  • usturătoare
  • usturătoarei
plural
  • usturători
  • usturătorilor
  • usturătoare
  • usturătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

usturător

  • 1. Care ustură, care produce usturime.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: picant urticant 2 exemple
    exemple
    • [Era] mai bucuros de o rană usturătoare decît de copilăriile și de slăbiciunile reveriei. GALACTION, O. I 197.
      surse: DLRLC
    • figurat Acuma însă toate parcă erau strînse în cleștele fierbinte ale unei păreri de rău usturătoare. REBREANU, P. S. 164.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Care provoacă o durere sufletească, o jignire.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: caustic incisiv (adj.) tăios 2 exemple
      exemple
      • Adevărurile usturătoare pe care le azvîrlea poetul în fața dușmanilor poporului au făcut ca aceștia să devină și dușmanii săi. BENIUC, P. 29.
        surse: DLRLC
      • (și) adverbial La vorbele și cîrtirile celorlalte neveste de slujbași ai curții, începu a răspunde atît de subțire, usturător și pătimaș, încît toate amuțiră. SADOVEANU, O. VIII 223.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Ustura + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09