URĂ², uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopsea). – Et. nec. Cf. ură¹. corectat(ă)

ură² sf [At: PANȚU, PL. / Pl: ? / E: ns cf ură¹] (Bot) 1 (Buc) Plantă erbacee din familia orhideelor cu frunze late lanceolate, cu flori roșii purpurii, mai rar albe, foarte parfumate, dispuse într-un spic la vârful tulpinii Si: (reg) limba-cucului, mâna – Maicii-Domnului, palma-pământului (Gymnadenia conopea). 2 Plantă erbacee din familia orhideelor cu frunzele mai înguste și florile mai mici față de cele ale urei² (1), roșii-închise, rar albe sau roșietice (Gymnadenia odoratissima). 3 (Bot; reg) Oreșniță (Lathyrus tuberosus).

URĂ (pl. uri) sf. 1 Faptul de a urî; dușmănie împotriva cuiva, aversiune: prinse o ~ așa de cumplită asupra ei, cît n’o putea vedea’n ochi (SB.); Urască-l cei fără de lege, Ce-i pasă lui de ura lor? (VLAH.); ...e ~ și turbare în ochii lor cei negri, adînci și desperați (EMIN.); (P): gura aduce ura, dușmănia se naște uneori dintr’o vorbă nesocotită ¶ 2 🌿 Frumoasă plantă tuberculoasă din fam. orchideelor, cu flori roșii-purpurii, rar albe, dispuse într’un spic cilindric la vîrful tulpinii (Gymnadenia conopea) (🖼 5175).

URĂ², uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopsea). – Et. nec. Cf. ură¹. corectat(ă)

URĂ², uri, s. f. Plantă erbacee din familia orhideelor cu flori roșii, purpurii, mai rar albe (Gymnadenia conopsea). corectat(ă)

ură s. f., g.-d. art. urii; pl. uri

ură s. f., g.-d. art. urii; pl. uri

ură (plantă) s. f., g.-d. art. urii; pl. uri

URĂ s. v. palma-pământului.

ură s. v. PALMA-PĂMÎNTULUI.