UNIME, unimi, s. f. (Înv.) 1. Cantitate abstractă considerată ca cifră elementară și care servește la formarea unui număr compus din mai multe cifre; (în sistemul zecimal) fiecare dintre cifrele de la 1 la 9; unitate. 2. Notă muzicală întreagă. – Un + suf. -ime.

unime sf [At: MINEIUL (1776), 16^r2/15 / Pl: ~mi / E: unu + -ime] 1-6 (Înv) Unitate (2-6, 10). 7 (Muz; rar) Notă întreagă.

*UNIME sf. 1 ± Cifra unităților unui număr scris în sistemul zecimal ¶ 2 🎼 Nota întreagă (👉 🖼 3359) [un].

UNIME, unimi, s. f. 1. Cantitate abstractă considerată ca cifră elementară și care servește la formarea unui număr compus din mai multe cifre; (în sistemul zecimal) fiecare dintre cifrele de la 1 la 9; unitate. 2. Notă muzicală întreagă. – Un + suf. -ime.

UNIME s. f. 1. Cantitate abstractă, considerată ca număr elementar și care servește la formarea unui alt număr, compus din mai multe cifre; (în sistemul zecimal) cifrele de la 1 la 9; unitate. 2. Notă muzicală întreagă. 3. (Învechit) Tot unitar, unitate. Lotul este o unime agricolă indivizibilă. GHICA, S. 547.

UNIME ~i f. 1) Element abstract, care exprimă o cantitate elementară și servește la formarea numerelor compuse. 2) (în sistemul zecimal) Fiecare dintre numerele de la unu la nouă inclusiv; unitate. 3) muz. Notă întreagă. /unu + suf. ~ime

unime f. unitate.

uníme f. (d. unu). Unitate, număr care nu se maĭ împarte. La socotelĭ, număr maĭ mic de cît zece.

unime (înv.) s. f., g.-d. art. unimii; pl. unimi

unime (înv.) s. f., g.-d. art. unimii; pl. unimi

unime s. f., g.-d. art. unimii; pl. unimi

UNIME s. (MAT.) unitate.

UNIME s. (MAT.) unitate.