uni¹- [At: DN³ / E: fr uni-] Element prim de compunere savantă care înseamnă „unul singur” și servește la formarea unor adjective ca unifamilial, unisilabic etc. și a unor substantive Si: mono-.

UNI (unesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) aduna unul cu altul, a (se) împreuna, a (se) însoți: ~ bucățile rupte; ~ un cuvînt cu altul; a-și ~ puterile; boierii pe carii i-au trimes el acolo, s’au unit și ei cu ceilalți boieri împreună (MUST.) ; ~ două persoane prin căsătorie; de vrei să ai nume bun, nu te uni cu cei răi (ZNN.); Toat’a apei, a pustiei și a nopții măreție Se unesc să’mbrace mîndru, veche-acea împărăție (EMIN.) ¶ 2 A se învoi: după ce s’au unit din preț (PAMF.) [lat. vulg. *u n ī r e = clas. u n e s c ĕ r e].

UNI¹- Element de compunere însemnînd «unul singur», care servește la formarea unor adjective, ca: unicelular, unicolor, unilateral, unipersonal etc.

UNI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „unu (singur)”, „unic”. V. mono-. [< fr., it. uni-, cf. lat. uni- < unus].

UNI¹- elem. „unul singur”, „unic”. (< fr. uni-, cf. lat. unus, unu)

uni- – Pref. care indică ideea de singularitate. Fr. uni-. Nu este productiv în rom.

UNI- „unic, singular, solitar”. ◊ L. unus „unu” > fr. uni-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. uni-. □ ~caul (v. -caul), adj., cu o singură tulpină; ~color (v. -color), adj., care are o singură culoare; ~corn (v. -corn), adj., 1. Care are un singur corn. 2. Care nu are dezvoltat decît unul din cele două coarne uterine; ~cuspid (v. -cuspid), adj., (despre dinți) cu un singur vîrf; ~fer (v. -fer), adj., care înflorește și fructifică o singură dată pe an; ~flor (v. -flor), adj., cu o singură floare; ~par (v. -par), adj., s. f. pl., 1. adj., Care a născut un singur pui sau copil. 2. s. f. pl., adj., (Mamifere) care nasc un singur pui; ~petal (v. -petal), adj., cu o singură petală; ~silab (v. -silab), adj., monosilab*; ~valent (v. -valent), adj., (despre cromozomi) care, în cursul meiozei, nu formează bivalenți; ~valv (v. -valv), adj., cu cochilia formată dintr-o singură valvă; ~voc (v. -voc), adj., 1. (Despre cuvinte sau expresii) Care are un singur sens. 2. (Despre elementele unei mulțimi) Care corespunde unui singur element din altă mulțime; ~vor (v. -vor), adj., cu un singur fel de nutriție.