târtan¹ sm [At: POLIZU / V: (reg) tar~, tăr~ / Pl: ~i / E: nct] (Reg) 1 (Șîc ~alb) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tataria). 2 Planta Crambe maritima. 3 (Bot) Săricică (Salsola kali). 4 (Bot) Ciurlan-alb (Rapistrum perenne). 5 Planta Goniolimon besserianum.

TÂRTAN ~i m. 1) Plantă cu tulpină înaltă, puternic ramificată și cu frunze adânc zimțate. 2) pop. rar Copil mic care abia învață să meargă. /Orig. nec.

tartan² sm vz târtan¹

TÎRTAN, tîrtani, s. m. Plantă din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată, cu flori albe, cu frunzele acoperite cu peri aspri cînd sînt tinere; crește prin fînețe și pe colinele sterpe (Crambe tartarica). Dar vine și toamna de-i scarmănă ca vai de ei; și îi pustiește iarna ca pe tîrtanii din miriște. POPA, V. 135. Se desprindea din întinderea cîmpului... țelina suhaturilor, pe care putrezeau tîrtani răsuciți de vînt. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

tărtan m. plantă ce crește prin fânețe de pe coline aride (Crambe tatarica). [Planta e originară din Tataria].

tîrtán m. (cp. cu sîrb. trti, a freca, și cu bg. trŭtĭy da bĭegam, mă pun pe fugă, pin aluz. la rostogolirea acesteĭ plante pe cîmp). Mold. Munt. Cĭurlan.

târtan s. m., pl. târtani, art. târtanii

târtan s. m., pl. târtani

târtan s. m., pl. târtani

TÂRTAN s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.

tîrtan s. v. CIURLAN. SALCICORN. SĂRICICĂ.

tîrtan (-ni), s. m. – 1. Evreu. – 2. Plante (Salsola kali, Crambe tartarica). Germ. Untertan „persoană” (Philippide, Principii, 157; Borcea, 215), unde un a fost tratat ca art. indefinit, cf. omidă, strachină. Numele se explică prin faptul că evreii erau considerați persoane străine pînă în 1878, și în această calitate se bucurau de anumite privilegii. Conține o nuanță puternic depreciativă.