11 definiții pentru turculeț turcaleț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc.Turc + suf. -uleț.

TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc.Turc + suf. -uleț.

turculeț sm [At: ISPIRESCU, ap. CADE / V: (reg) ~calete, ~cal~ / Pl: ~i / E: turc + -uleț] 1-4 (Pop; șhp) Turc (1-2) (mic) Si: (reg) turculean (1-4), turcuț (1-4). 5 (Pop) Copil de turc (1-2). 6 (Orn; Ban; Trs) Sticlete (Carduelis carduelis). 7 (Bot; Mun) Floarea-paștelui (Anemone nemorosa). 8 (Bot; Mun) Păpădie (Taraxacum officinale). 9 (Mun; îcs) Bătaie în ~caleți Joc de copii care constă în a lovi măciulia păpădiei celuilalt, iar cel la care se rupe măciulia se consideră bătut. 10 (Bot; reg; îf turcaleț) Pătlagină-moale (Plantago media). 11 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc; copil de turc. Un turculeț mititel Cu cojocul scurticel. MAT. FOLK. 91. Taie la turculeți Că nu-s vrednici nici un preț. ȘEZ. II 39. – Variantă: turcaléț (PAS, L. I 268) s. m.

turculeț m 1. (Banat) sticlete; 2. Munt. floarea Paștilor.

turculéț m. Trans. Rar. Stigleț (pin aluz. la roșu din creștet, comparat cu fesu Turcilor).

TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.

TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

turculéț s. m., pl. turculéți

turculéț s. m., pl. turculéți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TURCULÉȚ s. v. floarea-paștelui, floarea-paștilor, floarea-păsărilor floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, sticlete.

turculeț s. v. FLOAREA-PAȘTELUI. FLOAREA-PAȘTILOR. FLOAREA-PĂSĂRILOR. FLOAREA-VÎNTULUI-GALBENĂ. GĂINUȘĂ. GĂLBENELE. PĂȘTIȚĂ. STICLETE.

Intrare: turculeț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turculeț
  • turculețul
  • turculețu‑
plural
  • turculeți
  • turculeții
genitiv-dativ singular
  • turculeț
  • turculețului
plural
  • turculeți
  • turculeților
vocativ singular
  • turculețule
  • turculețe
plural
  • turculeților
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcaleț
  • turcalețul
  • turcalețu‑
plural
  • turcaleți
  • turcaleții
genitiv-dativ singular
  • turcaleț
  • turcalețului
plural
  • turcaleți
  • turcaleților
vocativ singular
  • turcalețule
  • turcalețe
plural
  • turcaleților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

turculeț turcaleț

  • 1. Diminutiv al lui turc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Un turculeț mititel Cu cojocul scurticel. MAT. FOLK. 91.
      surse: DLRLC
    • Taie la turculeți Că nu-s vrednici nici un preț. ȘEZ. II 39.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Copil de turc.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Turc + sufix -uleț.
    surse: DEX '09 DEX '98