14 definiții pentru tulburător turburător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător.

tulburător, ~oare [At: BELDIMAN, N. P. I, 55/22 / V: (înv) turb~ / Pl: ~i, ~oare / E: tulbura + -(ă)tor] 1 a (Fig) Care neliniștește Si: emoționant. 2 av (Fam; îlav) ~ de ... Foarte... (2). 3 a (Fig; d. arome, miresme) Care amețește Si: îmbătător. 4 smf Persoană care ațâță, instigă. 5 (Înv) smf Persoană care produce supărare. 6 smf (Înv) Persoană potrivnică Si: dușman. 7 smf Persoană care tulbură liniștea publică.

TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; (în special) care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător.

TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Și în forma turburător) Care tulbură, neliniștește, emoționează; p. ext. (despre arome, miresme) care amețește (v. îmbătător). Folclorul muzical, cu instrumente bizare și tulburătoare, stîrnește frenezia dansului. RALEA, O. 54. Trandafiri nu mai văzusem... nu ajunsese pînă la mine turburătorul lor parfum. GALACTION, O. I 57. Un biet vătav de curte... Povești turburătoare îți spune la ureche. MACEDONSKI, O. I 23. ♦ (Substantivat) Cel care tulbură liniștea publică. Turburătorii angajați de poliție fuseseră îndată reduși la tăcere. C. PETRESCU, Î. II 132. – Variantă: turburătór, -oáre adj.

TULBURĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care tulbură; în stare să răscolească sufletul; răscolitor; duios. 2) (despre miresme, arome, parfumuri) Care te amețește; în stare să îmbete. /a tulbura + suf. ~tor

TULBURĂTÓR2 ~i m. Persoană care provoacă tulburări. ~ al ordinii publice. /a tulbura + suf. ~tor

TURBURĂTÓR, -OÁRE adj. v. tulburător.

TURBURĂTÓR, -OÁRE adj. v. tulburător.

TURBURĂTÓR, -OÁRE adj. v. tulburător.

turburător, ~oare a vz tulburător

turburător a. și m. care turbură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre

tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TULBURĂTÓR adj., s. 1. adj. v. înduioșător. 2. adj. amețitor, (fig.) îmbătător. (Miresme ~oare.) 3. s., adj. agitator, ațâțător, instigator, provocator, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.)

TULBURĂTOR adj., s. 1. adj. duios, emoționant, impresionant, înduioșător, mișcător, patetic, răscolitor, vibrant, (rar) răvășitor, (înv.) simțitor. (O ~ poveste de dragoste.) 2. adj. amețitor, (fig.) îmbătător. (Miresme ~.) 3. s., adj. agitator, ațîțător, instigator, provocator, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.)

Tulburător ≠ liniștitor

Intrare: tulburător
tulburător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulburător
  • tulburătorul
  • tulburătoru‑
  • tulburătoare
  • tulburătoarea
plural
  • tulburători
  • tulburătorii
  • tulburătoare
  • tulburătoarele
genitiv-dativ singular
  • tulburător
  • tulburătorului
  • tulburătoare
  • tulburătoarei
plural
  • tulburători
  • tulburătorilor
  • tulburătoare
  • tulburătoarelor
vocativ singular
plural
turburător adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turburător
  • turburătorul
  • turburătoru‑
  • turburătoare
  • turburătoarea
plural
  • turburători
  • turburătorii
  • turburătoare
  • turburătoarele
genitiv-dativ singular
  • turburător
  • turburătorului
  • turburătoare
  • turburătoarei
plural
  • turburători
  • turburătorilor
  • turburătoare
  • turburătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)