trunchiu n. 1. corpul unui arbore fără crăci, tulpină neramificată; 2. scaunul măcelarului și scaunul de cioplit al rotarului; 3. bustul corpului omenesc fără cap, brațe și picioare; 4. fig. linie directă a unei familii din care pleacă ramuri colaterale. [Lat. TRUNCULUS].

trunchiu.

trunchiu (-i), s. m. – 1. Corp (uman). – 2. Tulpină (de copac). – 3. Linie directă a unei a unei familii, ascendent comun. – 4. Butuc, buștean. – 5. Butucul măcelăriei. – 6. Butucul rotarului. – Lat. truncŭlus (Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu 1765; REW 8955), cf. sp. troncho. – Der. trunchia, vb., formație neol., după fr. tronquer; truncher, s. m. (Mold., măcelar, stăpîn); trunchios, adj. (cu trunchi robust).