tropism sn [At: ENC. ROM. 1134 / Pl: ~e / E: fr tropisme] 1 Tendință de orientare, de creștere a organismelor vii, determinată de direcția din care acționează asupra lor anumiți factori fizico-chimici ca lumina, căldura etc. Si: tropie (1). 2 Proprietate a anumitor substanțe, introduse în organisme vii, de a se localiza în anumite organe ale acestora Si: tropie (2).

TROPISM, tropisme, s. n. Tendință de acomodare și de orientare a unui organism într-o anumită direcție, sub influența luminii, căldurii, gravitației și a altor excitații exterioare. Tropism e tendința pe care o au unele insecte de a zbura către lumină. MARINESCU, P. A. 47.

TROPISM s.n. Tendință de orientare, de creștere a organismelor vii, determinată de direcția din care acționează asupra lor anumiți factori fizico-chimici ca lumina, căldura etc.; tropie. ♦ Proprietate a anumitor substanțe, introduse în organisme vii, de a se localiza în anumite organe ale acestora; taxie. [< fr. tropisme, cf. gr. tropos – răsucire].

TROPISM s. n. 1. tendință de orientare a organismelor vii în funcție de un agent fizico-chimic. 2. proprietate a anumitor substanțe, introduse în organisme vii, de a se localiza în anumite organe; taxie. (< fr. tropisme)

TROPISM ~e n. bot. Proprietate a plantelor de a crește într-un anumit fel în funcție de acțiunea unor factori exteriori (lumină, căldură etc.). /<fr. tropisme

tropism s. n., pl. tropisme

tropism s. n., pl. tropisme

tropism s. n., pl. tropisme