tronf sn [At: KLEIN, D. 441 / V: (reg) ~oamf, ~oanf ~omf, ~ompf / Pl: ~uri / E: mg tromf, ger Trumpf] (Trs) 1 (La jocul de cărți) Atu (1). 2 (Înv) Acont (1).

tronf n., pl. urĭ (ung. tromf, d. germ. trumpf, fr. triomphe, atu, d. lat triumphus, triunf). Trans.? La jocu de cărțĭ, coz, atu. – Fals tromf.

troamf sn vz tronf

troanf sn vz tronf

tromf sn vz tronf

trompf sn vz tronf

tromf n. atù (în jocul de cărți). [Ung. TROMF (din nemț. Trumpf)].

tromf, V. tronf.

tronf, tronfuri, s.n. – (reg.) Atu (la cărțile de joc). – Din magh. tromf, germ. Trumpf (MDA).

tronf, – uri, s.n. – Atu (la cărțile de joc). – Din magh. tromf (< germ. Trumpf).