triton¹ sm [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 92 / A și: trit~ / Pl: ~i / E: lat triton, -onis, fr triton] 1 (Ant) Zeitate marină greacă, închipuită cu bust de om și cu coadă de pește. 2 (Pex) Statuie reprezentând tritonul (1). 3 (Lpl) Specii de amfibieni cu înfățișarea unor mormoloci de broască, având de obicei în lungul spatelui o creastă viu colorată (Triturus). 4 (Iht) Salamandră-de-apă (Triton montandoni). 5 (Lpl) Gen de moluște marine gasteropode.

TRITON¹, tritoni, s. m. 1. (Mitol.) Zeitate marină greacă, închipuită cu bust de om și cu coadă de pește. Alte grinzi... alcătuiesc casete, pe al căror cîmp adîncit sînt pictați tritoni verzui. CAMIL PETRESCU, O. II 408. E carnavalul himeric al unei lumi de sirene, de tritoni, de nimfe. D. ZAMFIRESCU, la CADE. 2. Numele mai multor specii de amfibii, cu înfățișarea unor mormoloci de broască (Triton). La animalele cu organizația superioară, ca tritonii și salamandrele, un membru tăiat, nu smuls, se poate reface. MARINESCU, P. A. 44. ♦ Gen de moluște marine gasteropode.

TRITON¹ s.m. 1. Zeitate marină greacă închipuită cu bust de om și cu coadă de pește; (p. ext.) statuie reprezentînd această zeitate. 2. Batracian avînd înfățișarea unui mormoloc de broască; salamandră de apă. ♦ Gen de moluște marine gasteropode. [< lat., fr. triton].

TRITON¹ s. m. 1. zeitate marină greacă cu bust de om și coadă de pește. 2. batracian având înfățișarea unui mormoloc de broască; salamandră de apă. 3. moluscă gasteropodă marină, cu o cochilie conică, lungă. (< lat., fr. triton, germ. Triton)

TRITON² ~i m. 1) (în mitologia greacă) Zeu marin cu chip de semiom-semipește. 2) zool. Batracian asemănător cu mormolocii de broască. /<lat. triton, ~onis, fr. triton

triton² (zeitate; animal; nucleu de tritiu) s. m., pl. tritoni

triton¹ (zeitate, animal, nucleu de tritiu) s. m., pl. tritoni

triton (zeitate, animal, nucleu al atomului de tritiu) s. m., pl. tritoni

Triton, (în mitologia greacă) zeul vuietului mării.