12 definiții pentru trată


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta.

tra sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~te / E: it tratta, ger Tratte] Cambie prin care o persoană fizică sau juridică, în calitate de creditor, dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane, la o anumită dată Si: poliță2, (rar) acceptă.

TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie care, în virtutea unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane decât creditorul; poliță. – Din it. tratta.

TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie care, în virtutea unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane.

TRÁTĂ s.f. Cambie care, în baza unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane decât creditorul; poliță. [< it. tratta, cf. fr. traite].

TRÁTĂ s. f. titlu de credit pe termen scurt care, în baza unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane decât creditorul; poliță. (< it. tratta, germ. Tratte)

trată f. poliță de plătit aducătorului o sumă anumită (= it. tratta).

*trátă f., pl. e (it. tratta, trată, fem. d. tratto, tras; fr. traite). Com. Poliță, adeverință de împrumut.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trátă s. f., g.-d. art. trátei; pl. tráte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRA s. (FIN.) cambie, poliță, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.

Intrare: trată
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tra
  • trata
plural
  • trate
  • tratele
genitiv-dativ singular
  • trate
  • tratei
plural
  • trate
  • tratelor
vocativ singular
plural

trată

  • 1. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN Șăineanu, ed. VI sinonime: poliță (fin.)

etimologie: