TORȚIONAR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

torționar, ~ă [At: BARCIANU / P: ~ți-o~ / V: (înv) ~al / Pl: ~i, ~e / E: fr tortionnaire] (Liv) 1-3 a Torturant (1-3). 4-5 smf Torturător (4-5). 6 a Referitor la tortură (3). 7 a De tortură (3). 8 sm (Spc) Călău¹ (1).

TORȚIONAR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. (Livr.) 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

TORȚIONAR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru tortură; chinuitor. // s.m. Persoană care aplică, execută tortura; călău, gîde. [Pron. -ți-o-, var. torsionar, -ă adj. / < fr. tortionnaire, cf. lat. tortionarius < tortio – tortură].

TORȚIONAR, -Ă I. adj. care servește pentru tortură; chinuitor. II. s. m. cel care aplică tortura; călău, gâde. (< fr. tortionnaire)

torțional, ~ă a vz torționar

TORSIONAR, -Ă adj. v. torționar.

torționar adj. m., pl. torționari; f. sg. torționară, pl. torționare