9 definiții pentru tocănit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tocănit sn [At: CADE / Pl: ~uri / E: tocăni] 1-11 (Reg) Tocănire (1-11). 12 (Mun; îe) A lua la ~ (pe cineva) A pisălogi.

TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni.V. tocăni.

TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni.V. tocăni.

TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni; clămpănit. Dacă se aprinde undeva o casă, [barza] vestește oamenii prin tocănitul cu ciocul. ȘEZ. VIII 53.

TOCĂNÍT ~uri n. 1) v. A TOCĂNI. 2) Zgomot produs de un obiect sau de o ființă care tocănește. /v. a tocăni


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tocănít s. n., pl. tocăníturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TOCĂNÍT s. v. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură.

tocănit s. v. BĂTAIE. BOCĂNEALĂ. BOCĂNIRE. BOCĂNIT. BOCĂNITURĂ. CIOCĂNEALĂ. CIOCĂNIRE. CIOCĂNIT. CIOCĂNITURĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tocănít, -ă, tocăniți, -e, adj. – (reg.) Mânjit, murdărit. – Din tocăni (DEX).

Intrare: tocănit
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tocănit
  • tocănitul
  • tocănitu‑
plural
  • tocănituri
  • tocăniturile
genitiv-dativ singular
  • tocănit
  • tocănitului
plural
  • tocănituri
  • tocăniturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)