toancă¹ sf [At: CIHAC II, 414 / V: (reg) tionc sn / Pl: ~nce / E: ucr *тонька cf rs тонька] (Reg) Loc cu apă adâncă la cotiturile râurilor de munte Si: bulboană, vâltoare, vârtej.

toancă² sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~nce / E: ns cf tonca] 1 (Reg) Capriciu (1). 2 (Ban; îe) A pune în ~ A face pe cineva responsabil de ceva.

TOANCĂ toance, s. f. (Mai ales la pl.) Cotitura unei ape curgătoare repezi. V. vîrtej, bulboană, vîltoare.

tionc sn vz toancă¹

Toance f. pl. cataracte periculoase pe Bistrița moldovenească.

toancă (reg.) s. f., g.-d. art. toancei; pl. toance

toancă s. f., g.-d. art. toancei; pl. toance

toancă s. f., g.-d. art. toancei; pl. toance

toance s. f. pl. – Repeziș de apă curgătoare, curent rapid al unui rîu. Sl. tąča „ploaie”, datorită stropilor pe care-i împrăștie. Legătura cu pol. ton „adîncime” (Cihac, II, 414), nu este probabilă. În Mold., mai ales ca toponim.

TOANCĂ s. v. bulboacă, bulboană, capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, ochi, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

toancă s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. OCHI. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.