12 definiții pentru titan (chim.) Ti
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane.
titan2 sn [At: PONI, CH. 30 / V: (îvr) ~iu / E: fr titane] 1 Element chimic răspândit în natură sub formă de compuși, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale și, sub formă de oxid, ca pigment alb. 2 (Îs) Alb de ~ Oxid întrebuințat în pictură, ca pigment alb.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
titan3 sn vz tetanos
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri. – Din fr. titane.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de camelia.soare
- acțiuni
TITÁN1 s. n. Metal cu duritate mare, care se găsește răspîndit în natură sub formă de compuși.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TITÁN s.n. Metal alb-argintiu, foarte dur și casant, răspândit în natură sub formă de compuși. [< fr. titane].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TITÁN2 s. n. metal alb-argintiu, foarte dur și casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje și oțeluri speciale. (< fr. titane)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
TITÁN1 n. Metal dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură. /<fr. titane
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
titán (element chimic) s. n., simb. Ti
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
TITÁN2 (< fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. Element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668°C, p. f. 3.260°C, gr. sp. 4,5), destul de răspândit în natură (rar în concentrații mari). Metal alb-argintiu ușor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul ș.a. T. și aliajele lui se folosesc ca materiale de construcții în ind. constructoare de avioane, rachete, nave, în ind. chimică, precum și în pictură sub formă de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obținut în stare metalică de Berzelius în 1825, combinațiile sale fiind cunoscute încă din 1789.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ti, simbol chimic pentru titan.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
titan (chim.) Ti
- 1. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, casant, greu fuzibil, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX
- surse: DOOM 2
etimologie:
- limba franceză titanesurse: DEX '09 DEX '98 DN