12 definiții pentru titan (chim.) Ti


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane.

titan2 sn [At: PONI, CH. 30 / V: (îvr) ~iu / E: fr titane] 1 Element chimic răspândit în natură sub formă de compuși, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale și, sub formă de oxid, ca pigment alb. 2 (Îs) Alb de ~ Oxid întrebuințat în pictură, ca pigment alb.

TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri. – Din fr. titane.

TITÁN1 s. n. Metal cu duritate mare, care se găsește răspîndit în natură sub formă de compuși.

TITÁN s.n. Metal alb-argintiu, foarte dur și casant, răspândit în natură sub formă de compuși. [< fr. titane].

TITÁN2 s. n. metal alb-argintiu, foarte dur și casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje și oțeluri speciale. (< fr. titane)

TITÁN1 n. Metal dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură. /<fr. titane


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti

titán (element chimic) s. n., simb. Ti


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TITÁN2 (< fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. Element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668°C, p. f. 3.260°C, gr. sp. 4,5), destul de răspândit în natură (rar în concentrații mari). Metal alb-argintiu ușor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul ș.a. T. și aliajele lui se folosesc ca materiale de construcții în ind. constructoare de avioane, rachete, nave, în ind. chimică, precum și în pictură sub formă de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obținut în stare metalică de Berzelius în 1825, combinațiile sale fiind cunoscute încă din 1789.

Ti, simbol chimic pentru titan.

Intrare: titan (chim.)
titan1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • titan
  • titanul
  • titanu‑
plural
  • titani
  • titanii
genitiv-dativ singular
  • titan
  • titanului
plural
  • titani
  • titanilor
vocativ singular
plural
Ti simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Ti
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

titan (chim.) Ti

  • 1. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, casant, greu fuzibil, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX
  • comentariu simbol Ti
    surse: DOOM 2

etimologie: