TIMPAN s.n. 1. Membrană elastică care desparte urechea externă de cea mijlocie. 2. (Muz.) Instrument de percuție cu sunetul acordabil, constînd dintr-un corp de aramă în formă de cazan, avînd gura acoperită cu o membrană de piele care vibrează atunci cînd este lovită cu niște bețișoare. 3. Spațiu cuprins între cele trei cornișe ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafața cuprinsă între orizontală și arcele unei bolți. 4. (Tehn.) Pinion dințat. // (În forma timpano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „tobă”, „membrană întinsă”, „timpan (1)”. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].

TIMPANO- v. timpan (4) [în DN].

TIMPAN²(O)- elem. „timpan”, „membrană”. (< fr. tympan/o/-, cf. lat. tympanum, gr. tympanon)

TIMPAN-, v. TIMPANO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., excizie a timpanului.

TIMPANO- „timpan, membrană”. ◊ gr. tympanon „tobă, timpan” > fr. tympano-, germ. id., engl. id., it. timpano- > rom. timpano-. □ ~labirintoscleroză (v. labirinto-, v. -scleroză), s. f., afecțiune caracterizată printr-o hipoacuzie progresivă de tip mixt, produsă de sclerozarea labirintului; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație de chirurgie plastică pentru refacerea timpanului perforat; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., întărire patologică a timpanului, care provoacă surditate; ~tom (v. -tom), s. n., instrument lanceolat utilizat în timpanotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., puncție medicală a timpanului.