tezism sm [At: GHEREA, ST. CR. I, 301 / E: teză + -ism] 1 Limitare a unei opere de artă la ilustrarea sau la demonstrarea unei teze (4). 2 (Pex) Didacticism (2). 3 Propagare a anumitor teze (2).

TEZISM s. n. Susținere, propagare a anumitor teze. Nu lămuresc... deosebirea cea mare ce există între tendenționism și tezism. GHEREA, ST. CR. I 301.

TEZISM s.n. Susținere, propagare a anumitor teze. ♦ Ilustrarea netransfigurată artistic a unei teze într-o operă de artă; didacticism. [< teză + -ism].

TEZISM s. n. 1. susținere, propagare a anumitor teze. 2. limitare a unei opere de artă la demonstrarea unei anumite teze. ◊ didacticism, schematism. (< teză + -ism)

tezism s. n.

tezism s. n.

tezism s. n.

TEZISM s. didacticism. (~ în literatură.)

TEZISM s. didacticism.

TEZISM (de la teză < fr. thèse) Termen folosit de C. Dobrogeami-Gherea în polemica sa cu Titu Maioreseu și care se referă la teoriile sociologist-vulgare, deformatoare și vulgarizatoare ale semnificației sociale militante a artei. În opoziție cu tendenționismul, tezismul promovează teza abstractă, programul formulat în sensul tezei, un fel de rețetă după care artistul își propune să alcătuiască opera. Pentru tezism, artistul înregistrează pasiv realitatea și-și confecționează opera ca un meșteșugar oarecare, după o teză abstractă. „Pentru tezești, un artist, poet, de pildă, poate, după o teză dată (de aceea îi numim teziști) să scrie orice, azi o odă unui monarh, mîine o odă republicii; artistul e un meșteșugar, se aseamănă unui tîmplar, care face azi un tron pentru un rege, dar mîine poate face unul pentru președintele republicii.” (G. Dobrogeanu-Gherea, Tendenționismul și tezismul în artă).