TERMICĂ s.f. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul căldurii și al legilor ei. [< fr. thermique].

termic, ~ă [At: BARASCH, M. II, 150/16 / S și: the~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr thermique] 1-2 a Privitor la căldură (sau la temperatură). 3-4 a Care produce (sau se produce prin) căldură. 5 a (Îs) Centrală ~ă Termocentrală (2). 6 a (Îs) Radiație ~ă Radiație de natură electromagnetică pe care o emit toate corpurile a căror temperatură este superioară lui zero absolut. 7 a (Îs) Disociație ~ă Disociație provocată de încălzire. 8 a (Îs) Conductibilitate ~ă Proprietate a unor corpuri de a fl străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de temperatură. 9 a (Îs) Ecuator ~ Linie sinuoasă care unește punctele de pe glob cu cea mai mare temperatură medie anuală și care nu coincide peste tot cu ecuatorul terestru. 10 a (Îs) Agent ~ Substanță (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalație termică. 11 sf Parte a fizicii care se ocupă cu studiul căldurii și al legilor ei.

TERMIC, -Ă I. adj. referitor la căldură; care produce căldură. ♦ centrală ~ă = termocentrală. II. s. f. 1. parte a fizicii aplicate care studiază căldura și legile ei. 2. (met.) curent vertical declanșat prin termoconvecție. (< fr. thermique)

BARIERĂ TERMICĂ încălzire puternică a unei aeronave care se deplasează în straturile dense ale atmosferei cu o viteză ce depășește Mach 5 astfel că aceasta trebuie construită din oțeluri aliate cu titan sau să aibă straturi de ceramică pe înveliș pentru a putea rezista temperaturilor înalte rezultate în urma frecării cu masele de aer.

CONDUCȚIE TERMICĂ s. v. termoconducție.