8 definiții pentru terț (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. n. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

terț, ~ă [At: HAMANGIU, C. C. 229 / V: (rar) ~iu sm / Pl: ~i, ~e / E: lat tertius] 1-2 smf a (Persoană) care nu ia parte la încheierea unui act juridic sau la un litigiu nici direct, nici prin reprezentare, și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3 a Al treilea (3). 4 sm (Log; îs) ~ul exclus Principiu fundamental al gândirii, conform căruia dintre două enunțuri contradictorii unul este adevărat, celălalt fals, o a treia posibilitate fiind exclusă.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

TERȚ, -Ă adj. Care vine în al treilea rând; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte într-un contract sau într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorâte din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul terțului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. [< lat. tertius, it. terzo].

TERȚ, -Ă I. adj. care vine în al treilea rând; al treilea. ♦ malarie (sau febră) ~ă = formă clinică de malarie în care accesele febrile revin din trei în trei zile. II. s. m. (jur.) persoană care nu figurează ca parte într-un contract ori într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorâte din astfel de acte. III. s. n. (log.) ŭl exclus = principiu fundamental potrivit căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. (< lat. tertius, it. terzo)

TERȚ3 ~i m. log.: Legea (sau principiul) ~ului exclus principiu fundamental al gândirii logice, conform căruia din două judecăți contradictorii adecvată este numai una, a treia posibilitate fiind exclusă. /<lat. tertius, it. terzo


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

terț3 (a treia posibilitate) s. n.

Intrare: terț (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • te
  • terțul
plural
genitiv-dativ singular
  • te
  • terțului
plural
vocativ singular
plural

terț (s.n.)

  • 1. logică (în) sintagmă Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: