17 definiții pentru terță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÉRȚĂ, terțe, s. f. (Muz.) Intervalul dintre două sunete ale gamei, la distanța de trei trepte. – Din it. terza.

TÉRȚĂ, terțe, s. f. (Muz.) Intervalul dintre două sunete ale gamei, la distanța de trei trepte. – Din it. terza.

terță sf [At: PISCUPESCU, O. 82/18 / V: (îvr) ~ție, terț (Pl: ~uri) sn / Pl: ~țe / E: it terza, ger Terz, Terzie, Tertia] 1 Veche unitate de măsură a timpului, egală cu a șaizecea parte dintr-o secundă. 2 (Mat) Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu a șaizecea parte dintr-o secundă. 3 (Muz) Interval dintre două sunete ale gamei, la distanța de trei trepte. 4 (Muz) Treapta a treia de la o treaptă dată. 5 (La unele jocuri de cărți) Serie de trei cărți succesive de aceeași culoare, în ordine crescândă. 6 (Spt) Figură de apărare la scrimă. 7 (Arg; îe) A fî în ~ (cu cineva) A flirta (cu cineva).

TÉRȚĂ, terțe, s. f. Intervalul format din trei note muzicale consecutive.

TÉRȚĂ s.f. 1. (Muz.) Interval format din trei note consecutive; treapta a treia de la o treaptă dată. 2. Figură de apărare la scrimă. [< it. terza < lat. tertia].

TÉRȚĂ s. f. 1. (muz.) interval de trei trepte al gamei diatonice; treapta a treia de la o treaptă dată. 2. (la unele jocuri de cărți) serie de trei cărți succesive (as, rege și damă) de aceeași culoare, în ordine crescândă. 3. a treia poziție, de apărare la scrimă. 4. (fam.) a fi în ~ (cu cineva) – a flirta. (< it. terza)

TÉRȚĂ ~e f. muz. 1) Treapta a treia a gamei diatonice, considerată de la o treaptă dată. 2) Interval dintre două sunete ale gamei diatonice care cuprinde trei trepte ale scării muzicale. ◊ ~ mică interval care în trei trepte cuprinde un ton și jumătate. ~ mare interval care în trei trepte cuprinde două tonuri. /<it. terza

terță f. 1. Muz. interval de trei note; 2. a 60-a parte a unei secunde.

*térță f., pl. e (it. terza, fr. tierce). Muz. Interval de treĭ note. Scrimă. Pozițiunea mîniĭ cu unghiile’n jos. Mat. Astr. A șaĭ-zecea parte din secundă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

térță (interval muzical) s. f., g.-d. art. térței; pl. térțe

térță (muz.) s. f., g.-d. art. térței; pl. térțe


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

térță (-țe), s. f.1. Interval muzical dintre două sunete ale gamei la distanța de trei trepte. – 2. Poziție de parare la jocul de scrimă. – 3. Serie de trei cărți succesive în jocurile de cărți. – 4. (Fam.) Codoașă. It. terza.Der. terția, s. f. (caractere tipografice), din germ. Tertia; tărteț, s. n., din it. terzetto; terțină, s. f., din it. terzina; terțiar, s. n., din fr. tertiaire.Cf. terțiu.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

terță (< it. terza „a treia”) 1. Intervalul* (simplu) dintre o treaptă* și a treia (ascendent sau descendent) a scării muzicale diatonice*; se cifrează cu 3. Tipuri diatonice în sistemul temeperat*: t. mare (ex. do-mi, fa-la), valorează 3 semitonuri și se cifrează 3M; t. mică (ex. re-fa, mi-sol) valorează 3 semitonuri și se cifrează cu 3m. Cu alterații*, se obțin tipuri de t. cromatice*: t. micșorată (ex. la-do bemol) valorează 1 ton și se cifrează 3-; t. mărită (ex. fa-la diez) valorează 5 semitonuri și se cifrează 3+. T. mare și cea mică sunt considerate intervale imperfect consonante*; celelalte sunt disonante*. În sistemul tonal (I, 3) și temperat (I, 1), t. sunt enarmonice (2) cu diferite alte intervale, mai apropiate fiind secunda* și cvarta* (ex. la-do bemol = secunda la-si și sol-si diez = cvarta sol-do). Cu duble alterații t. mare este enarmonică cu cvinta perfectă (ex.: re dublu bemol-fa dublu diez = cvinta perfectă do-sol). Prin răsturnare*, t. mare devine sextă* mică (ex.: sol-si si sol), iar cea mică, sextă* mare (ex.: re-fa fa-re). 2. În arm. clasică (III, 1, 2) un acord (trisonul) este definit ca suprapunerea a cel puțin trei t. 3. În sistemul funcțional*, t. tonicii* se numește mediantă* (< it. mediante < lat. med. mediante „care se află la mijloc”), aflându-se la distanță egală de tonică și de dominantă*. Natura mediantei caracterizează acordurile și modurile maj. și min. 4. T. picardiană, t. mare care înlocuiește, în cadența (1) picardiană, t. mică în modul minor*, de obicei la finele compoziției (1). ♦ În gama naturală* (C. Zarlino) t. mare corespunde raportului de frecvențe* 5/4, iar cea mică raportului 6/5. În această gamă, t. mică re-fa are însă valoarea 32/27, mai joasă cu o comă* sintonică 81/80 decât celelalte t. mici (mi-sol, la-do și si-re). Prin răsturnare, această t. dă sexta mare fa-re 27/16, care întrece cu aceeași comă sintonică celelalte sexte mari (do-la, re-si și sol-mi 5/3). ♦ În teoria muzicală greacă* a antic., unde intervalele erau considerate numai melodic*, terțele și sextele erau cuprinse în categoria intervalelor disonante (diafonii*). T. (și sexta) arm. nu erau studiate în teoria antic. și nici în cea a ev. med. timpuriu; nu se practica nici cântarea prin intervale arm. Abia prin sec. 12 avea să apară, în țările N-V europ. stilul gymel* (< lat. cantus gemellus „cântec geamăn”), în care melodia era acomp., înstinctiv, prin t. inferioare, alternate din când în când cu t. superioare. În stilul faux-bourdon* („bas fals”, Franța, sec. 13-14), vocea (2) principală era acomp. de două voci superioare, aflate permanent la interval de t. și sextă, ansamblul procedând deci prin acorduri paralele (2) de sextă, afară de începutul și sfârșitul compoziției. În sec. 14, t. și sextele mari au fost teoretic recunoscute ca intervale arm. imperfect consonante. T. mare a fost admisă în acordul final al unei compoziții (pe lângă octavă și cvinta tonicii), pe când t. mică a întâmpinat opoziție teoretică până spre finele sec. 17. De atunci, o dată cu afirmarea principiului tonalității (1), t. și sexta mare au caracterizat acordul perfect major* și modul maj., pe cânt t. și sexta mică, acordul perfect min. și modul min. V. diviziune (4, 6); dualism; polarism.

fagot în terță v. fagottino.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi în terță expr. (înv.) a nu avea bani, a avea o jenă financiară.

a o arde în terțe expr. a minți; a păcăli

în terță cu cineva expr. în relații intime cu cineva.

Intrare: terță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • terță
  • terța
plural
  • terțe
  • terțele
genitiv-dativ singular
  • terțe
  • terței
plural
  • terțe
  • terțelor
vocativ singular
plural

terță

  • 1. muzică Intervalul dintre două sunete ale gamei, la distanța de trei trepte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Terță mică = interval care în trei trepte cuprinde un ton și jumătate.
      surse: NODEX
    • 1.2. Terță mare = interval care în trei trepte cuprinde două tonuri.
      surse: NODEX
    • 1.3. Treapta a treia a gamei diatonice, considerată de la o treaptă dată.
      surse: NODEX
  • 2. Figură de apărare la scrimă.
    surse: DN
  • 3. (La unele jocuri de cărți) Serie de trei cărți succesive (as, rege și damă) de aceeași culoare, în ordine crescândă.
    surse: MDN '00
  • 4. expresie familiar A fi în terță (cu cineva) = flirta
    surse: MDN '00

etimologie: