TEMNIȚĂ, temnițe, s. f. închisoare, pușcărie. ◊ (Jur.) Temniță grea = (în Codul penal anterior) pedeapsă privativă de libertate, care urma să se execute într-un regim de severitate și se aplica pentru unele fapte penale considerate drept crime. [Pl. și: temniți] – Din sl. tĭmĭnica.

temniță sf [At: PSALT. HUR. 120713 / V: (îrg) ~mi~, tevn~, timi~, tim~ / Pl: ~țe, (îrg) ~ți / E: slv темница] 1 (Îrg) Închisoare. 2 (îrg) Pedeapsă cu închisoarea. 3 (Jur; iuz) ~ grea Pedeapsă privativă de libertate, care se aplica pentru unele infracțiuni calificate crime și care se executa în penitenciare cu regim sever Si: recluziune. 4 (Mol; îf tevniță) Pivniță.

TEMNIȚĂ, temnițe, s. f. Închisoare, pușcărie. ♦ (Jur.) Temniță grea = pedeapsă privativă de libertate, care se aplica pentru unele infracțiuni calificate crime și care se executa în penitenciare cu regim sever. [Pl. și: temniți] – Din sl. tĩmĩnica.

TEMNIȚĂ, temnițe, s. f. Închisoare, pușcărie. Palatul este păzit ca o temniță. NEGRUZZI, S. III 473. În temniță m-ai băgat, Ț-ai croit mare păcat. HODOȘ, P. P. 136. Fie-i moara rîșniță Și hodina-n temniță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282. ◊ (Metaforic) O temniță adîncă îmi e locuința. ALEXANDRESCU, M. 39. ◊ (Jur.) Temniță grea = pedeapsă care se aplică pentru crime și care se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta. – Pl. și: temniți (EMINESCU, O. I 151, ALECSANDRI, T. 261).

TEMNIȚĂ ~e f. înv. 1) Instituție corecțională în care își ispășesc pedeapsa persoanele condamnate la privațiune de libertate; pușcărie; închisoare; dubă; penitenciar. 2) Clădire în care se află această instituție. [G.-D. temniței] /<sl. timinica

temniță f. închisoare adâncă și întunecoasă. [Slav. TĬMĬNIȚA, pușcărie (din TĬMA, întuneric)].

témniță f., pl. e (vsl. tĭmĭnica și temĭnica, bg. tŭmnica. V. temnic și chĭomb). Închisoare, pușcărie, carceră. Fig. Odaĭe rece și întunecoasă. Odaĭe de ținut baniĭ, tezaur. – Și tevn-.

temiță sf vz temniță

tevniță sf vz temniță

timiță sf vz temniță

timniță sf vz temniță

temniță s. f., g.-d. art. temniței; pl. temnițe

temniță s. f., g.-d. art. temniței; pl. temnițe

temniță s. f., g.-d. art. temniței; pl. temnițe

a înfunda ocna / temnița / pușcăria expr. a fi condamnat la ani grei de închisoare.

TEMNIȚĂ s. 1. v. închisoare. 2. închisoare, ocnă, pușcărie, recluziune. (Condamnat la 5 ani ~.)

TEMNIȚĂ s. (JUR.) 1. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, (înv. și pop.) popreală, (pop.) prinsoare, robie, (reg.) cremenal, (Transilv., Maram. și Bucov.) ariște, (prin Transilv.) căliscă, (Transilv.) pițigoaică, (prin Olt.) prinzare, (prin Maram.) robșag, (înv.) pază, tumurluc, (franțuzism înv.) prizon, (fam.) beci, gherlă, (fam. fig.) dubă, hîrdău, răcoare, (reg. fig.) umbră, (arg.) gros, pîrnaie, țuhaus, zdup. (Cît a stat la ~ ?) 2. închisoare, ocnă, pușcărie, recluziune. (Condamnat la 5 ani ~.)