tavernă sf [At: FILIMON, O. II, 164 / V: (îvr) tabe~, (îvr) tăv~ / Pl: ~ne / E: fr taverne, ger Taverne, lat taberna] 1 Cârciumă (sărăcăcioasă) instalată de obicei la subsol. 2 (Îvr) Prăvălie.

TAVERNĂ, taverne, s. f. Cîrciumă sărăcăcioasă, murdară și întunecoasă (instalată de obicei la subsol). Pe vremea țarilor, Moscova era un oraș al palatelor somptuoase și al azilurilor de noapte, al saloanelor și al tavernelor. STANCU, U.R.S.S. 96. Tocmai în capătul portului, lîngă depozitele de cărbuni, era o cîrciumă veche, o tavernă joasă în care intrai scoborînd patru trepte de piatră. BART, E. 320. Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare. EMINESCU, O. I 56.

TAVERNĂ s.f. Cîrciumă ordinară, murdară (instalată de obicei la subsol). [< fr. taverne, it. taverna, cf. lat. taberna].

TAVERNĂ s. f. cârciumă sărăcăcioasă, murdară (la subsol). (< fr. taverne, germ. Taverne)

TAVERNĂ ~e f. înv. Cârciumă sărăcăcioasă, murdară și întunecoasă, aflată, de regulă, la subsol. /<fr. taverne, germ. Taverne

tavernă f. cârciumă: în scunda tavernă mohorîtă EM.

*tavérnă f., pl. e (fr. taverne, d. lat. taberna; it. taverna. V. tabernacul și tîrnă). Iron. Cîrcĭumă ordinară saŭ odăiță de cîrcĭumă.

tabernă¹ sf vz tavernă

tăvernă sf vz tavernă

tavernă s. f., g.-d. art. tavernei; pl. taverne

tavernă s. f., g.-d. art. tavernei; pl. taverne

tavernă s. f., g.-d. art. tavernei; pl. taverne