26 de definiții pentru tară tara


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÁRĂ1, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se folosesc la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s. f.] – Din ngr. tára.

TÁRĂ2, tare, s. f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.

TÁRĂ2, tare, s. f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.

TÁRĂ1, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s. f.] – Din ngr. tára.

TÁRĂ2 s. f. 1. Greutate a ambalajului, a vasului (sau a altui mijloc de transport) în care se află o marfă; dara. 2. (Cu sens colectiv) Greutăți nemarcate, formate din diferite bucăți de metal, întrebuințate la cîntărit. – Variantă: tará s. f.

TÁRĂ3, tare, s. f. Defect fizic sau moral; meteahnă, deficiență, viciu. [T. Aman] a dezvăluit totuși prin opera sa tarele societății burgheze. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/5. Le cunoștea tuturor tarele ascunse. Ca un duhovnic, le aflase suferinți secrete, slăbiciuni absurde,știa sfîrșituri inevitabile care nu iartă. C. PETRESCU, C. V. 184.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

táră s. f., g.-d. art. tárei; pl. táre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÁRĂ s. dara. (~ unei mărfi.)

TÁRĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

TÁRĂ1 s.f. Greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. [Var. tará s.f. / < ngr. tara].

TÁRĂ2 s.f. Defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. [Cf. fr. tare, it. tara].

TÁRĂ1 s. f. greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. (< fr., ngr. tara)

TÁRĂ2 s. f. defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. (< fr. tare)

TÁRĂ1 ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăți în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

TÁRĂ2 ~e f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare

*táră f., pl. e (it. tara. V. dara). 1. Dara, 2. (după fr.) Defect fizic orĭ moral moștenit: acest copil are tara hoțiiĭ.

TARÁ s. f. v. tară1.

TEÁRĂ, teri, s. f. (Regional) 1. Natră. Natra mai poartă și numele de teară. PAMFILE, I. C. 279. 2. Război de țesut. Ucigă-te crucea, teară, C-am lucrat doi ani și-o vară Pentr-un rost de pînză rară. MARIAN, S. 60. Asta-i lelea cea frumoasă, Pune teara după casă, Cîți or trece, toți să țeasă! POP. – Variantă: táră (ȘEZ. VIII 64) s. f.

GRÂU TÁRE s. v. ghircă.

táră (dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tárei; pl. táre

TA s. dara. (~ unei mărfi.)

ta s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MANÁ-TARÁ, Cerro ~, vf. în NV Venezuelei, în M-ții Serranía de Perijá, la V de L. Maracaibo. Alt.: 3.731 m.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TARÁ2, taréz, vb. I. Tranz. A efectua o tarare. – Cf. fr. tarer.

Intrare: tară
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ta
  • tara
plural
  • tare
  • tarele
genitiv-dativ singular
  • tare
  • tarei
plural
  • tare
  • tarelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F149)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tara
  • taraua
plural
  • tarale
  • taralele
genitiv-dativ singular
  • tarale
  • taralei
plural
  • tarale
  • taralelor
vocativ singular
plural