TALER², taleri, s. m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut și în Țările Române. ◊ Expr. Taler cu două fețe = om prefăcut, ipocrit, fals. [Pl. și: (n.) talere] – Din germ. Taller.

taler¹ sm [At: (a. 1581) CUV. D. BĂTR. I, 28/17 / Pl: ~i, (înv) ~e sn / E: ger Taler] (Iuz) 1 Monedă (austriacă) de argint care a circulat în trecut și în țările române. 2 (Îs) ~ cu două fețe Om ipocrit. 3 Dare plătită de oștenii din corpul de călăreți sau de pedestrași din vechea armată a Țării Românești, numiți roșii.

TALER², taleri, s. m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut și în țările române. ◊ Expr. Taler cu două fețe = om prefăcut, ipocrit, fals. [Pl. și: (n.) talere] – Din germ. Taller.

TALER¹, taleri, s. m. (Învechit) Monedă de argint (mai ales austriacă), care a circulat în trecut și în țările romîne. Au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. COȘBUC, P. I 95. O mie de taleri, sau trei sute de galbeni, îi mai tot una. KOGĂLNICEANU, S. 102. Semnul în care ținte... nu era mai mare decît un taler. DRĂGHICI, R. 152. ◊ Expr. Taler cu două fețe v. față (II 1). – Pl. și: (n.) talere (BĂLCESCU, O. II 276).

TALER² ~i m. Monedă austriacă de argint cu circulație și în țările române. ◊ ~ cu două fețe om fățarnic; ipocrit; prefăcut. /<germ. Taler

taler m. 1. veche monedă de argint, în valoare de 52 bani; 2. monedă germană prețuind 3 lei 75 bani. [Nemț. (JOACHIMS) THALER, monedă bătută în valea sf. Ioachim din Boemia, v. ioachim].

1) táler m. (germ. thaler, vechĭ Ioachimsthaler, taler bătut în valea sfîntuluĭ Ioachim, în Bohemia. V. dolar). O veche monetă austriacă de argint (sec. 17-18 și maĭ încoace) în valoare de 133 de banĭ apoĭ de 52, apoĭ de 40 de așpri. (La 1600 trebuĭaŭ 80 de bănuțĭ noĭ de argint p. un taler. Ĭorga, Negoț, 219). Se numea și ioachim. În Germania, pînă după războĭu mondial, pĭesa de treĭ mărcĭ (3 fr. 75).

taler¹ (monedă veche) s. m., pl. taleri

taler¹ (monedă veche) s. m., pl. taleri

taler (monedă) s. m., pl. taleri

taler (-ri), s. m. – Veche monedă germană. – Mr. taler. Germ. Thaler (Borcea 214). Sec. XVI.

a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic.

taler cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.

Taler cu două fețe – De pe vremea cînd talerul (vechea monedă austriacă de argint) a circulat și-n țara noastră (sec. XVII-XIX), a rămas comparația pentru omul ipocrit. „Arată năravul fățarnicului ce se schimbă cînd p-o față, cînd pe alta” (I. Golescu). „Talerul cu două fețe”, adică omul viclean și prefăcut „pe din față te laudă și către alții te hulește” (I. Zane). Comparația se datorește faptului că metalul lucios suflat pe taler s-a cojit repede și a ieșit la iveală fața de metal prost. Vezi: A-și da arama pe față și Ianus. IST.

táler, talere, s.n. (reg.) Monedă de argint (austriacă / germană), care a circulat în țările românești: „C-o vândut asară boi / Și-o căpătat talere noi / Și mi-o dat și mie doi” (Bilțiu, 1990: 137). ■ „Ban vechiu, valora 25 de grițari, adică 50 de fileri. Coroana se numește tăleriță, mai ales în satele de munte, unde conservatorismul poporului e mai puternic” (Țiplea, 1906);– Din germ. Taller „monedă” (sec. XVI) (Șăineanu, Scriban, MDA).

taler, talere, s.n. – (reg.) Monedă de argint (austriacă / germană), care a circulat în țările românești: „Ban vechiu, valora 25 de grițari, adică 50 de fileri. Coroana se numește tăleriță, mai ales în satele de munte, unde conservatorismul poporului e mai puternic” (Țiplea, 1906); „C-o vândut asară boi / Și-o căpătat talere noi / Și mi-o dat și mie doi” (Bilțiu, 1990: 137). – Din germ. Taller „monedă” (sec. XVI) (Șăineanu, Scriban; Borcea, cf. DER; DEX, MDA).^[1]

taler, -e, s.n. – Monedă de argint (austriacă / germană), care a circulat în țările românești: „Ban vechiu, valora 25 de grițari, adică 50 de fileri. Coroane se numește tăleriță, mai ales în satele de munte, unde conservatorismul poporului e mai puternic” (Țiplea 1906); „C-o vândut asară boi / Și-o căpătat talere noi / Și mi-o dat și mie doi” (Bilțiu 1990: 137). – Din germ. Taller, magh. tallér.