7 definiții pentru tălălău (larmă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.

TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.

tălălău1 sn [At: CADE / V: (reg) tărărău, tol~ / Pl: ~laie / E: tălălăi1 + -ău] (Reg) Tărăboi (1).

TĂLĂLẮU2 s. n. Zgomot, larmă, tărăboi. Niște cătane făceau un tălălău, de se auzea din drum. PAMFILE, VĂZD. 113. Boierul îl aștepta-n portiță c-o bîtă bună și dă, dă pînă se strînseră vecinii-n tălălăul lor. RETEGANUL, P. III 29.

TĂLĂLẮU1 n. pop. Gălăgie mare; tămbălău; dandana. /Orig. nec.

tălălắŭ adj. m. (cp. cu tămbălăŭ și teleleŭ). Lălîŭ, bleg: om tălălăŭ (V. tanăŭ). S. n., pl. ăĭe. Tămbălăŭ, gălăgie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tălălắu (tărăboi) (reg.) s. n., art. tălălắul

tălălău (larmă) s. n., art. tălălăul; pl. tălăláie

Intrare: tălălău (larmă)
tălălău1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tălălău
  • tălălăul
  • tălălău‑
plural
  • tălălaie
  • tălălaiele
genitiv-dativ singular
  • tălălău
  • tălălăului
plural
  • tălălaie
  • tălălaielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tălălău (larmă)

etimologie: