5 definiții pentru tăbuieț (s.m.) tăbăiață


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tăbuieț [At: CIHAC II, 399 / V: (reg) ~bâi~, ~bineț sn, ~iață, ~băiață sf / Pl: ~e sn, ~i sm / E: rs тоболец] 1 sn (Mol; Buc) Săculeț (2). 2 sn (Mol; Buc) Traistă1 (1) de călătorie. 3 sn (Trs) Sac pentru cereale, cu o capacitate de 1-3 banițe. 4 sn (Trs) Față de pernă. 5 sm (Reg; fig; dep) Tăbultoc (3).

TĂBUIÉȚ1, tăbuieți, s. m. Tăbultoc2. La crîșmuța cea de piatră Stau feciorii să se bată Pentr-un tăbuieț de fată; Stați, feciori, nu vă băteți, Că mai vine-un tăbuieț. ȘEZ. VIII 60. – Variantă: tăbăiáță (SEVASTOS, N. 244) s. f.

tăbăiață sf vz tăbuieț

TĂBĂIÁȚĂ s. f. v. tăbuieț.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tăbuiéț2 adj. m. (reg. și fam.) scurt și gros (ca un tăbuieț).

Intrare: tăbuieț (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbuieț
  • tăbuiețul
  • tăbuiețu‑
plural
  • tăbuieți
  • tăbuieții
genitiv-dativ singular
  • tăbuieț
  • tăbuiețului
plural
  • tăbuieți
  • tăbuieților
vocativ singular
  • tăbuiețule
  • tăbuiețe
plural
  • tăbuieților
substantiv feminin (F17)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăiață
  • tăbăiața
plural
  • tăbăiețe
  • tăbăiețele
genitiv-dativ singular
  • tăbăiețe
  • tăbăieței
plural
  • tăbăiețe
  • tăbăiețelor
vocativ singular
  • tăbăiață
  • tăbăiațo
plural
  • tăbăiețelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tăbuieț (s.m.) tăbăiață

  • exemple
    • La crîșmuța cea de piatră Stau feciorii să se bată Pentr-un tăbuieț de fată; Stați, feciori, nu vă băteți, Că mai vine-un tăbuieț. ȘEZ. VIII 60.
      surse: DLRLC

etimologie: