10 definiții pentru tăbâltoc (săculeț)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTÓC, tăbâltoace, s. n. (Reg.) Săculeț. – Comp. ucr. tobolec.

TĂBÂLTÓC1 ~oáce n. Sac umplut numai pe jumătate pentru a putea fi dus în spate. /cf. sl. tobolici

TĂBÎLTÓC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultóc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăbâltóc (săculeț) s. n., pl. tăbâltoáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂBÂLTÓC s. v. săculeț, săcușor.

tăbîltoc s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

Intrare: tăbâltoc (săculeț)
tăbâltoc (săculeț) substantiv neutru
substantiv neutru (N20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbâltoc
  • tăbâltocul
  • tăbâltocu‑
plural
  • tăbâltoace
  • tăbâltoacele
genitiv-dativ singular
  • tăbâltoc
  • tăbâltocului
plural
  • tăbâltoace
  • tăbâltoacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)