7 definiții pentru tânguit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

tânguit sn [At: COȘBUC, P. I, 151 / Pl: (nob) ~uri / E: tângui] 1-2 Tânguire (1-2).

TÎNGUÍT s. n. 1. Tînguire (1). Cei buni n-au vreme de gîndit La moarte și la tînguit. COȘBUC, P. I 151. 2. Tînguire (2). Se tînguie un stol de cocori... Tînguitul seamănă cu al oamenilor. STANCU, D. 256.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÎNGUIT s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

Intrare: tânguit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânguit
  • tânguitul
  • tânguitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • tânguit
  • tânguitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tânguit (s.n.)

etimologie:

  • vezi tângui
    surse: DEX '98 DEX '09