12 definiții pentru tândală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂNDÁLĂ, tândală, s. m. și f. Om care nu este bun de nicio treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).

TÂNDÁLĂ s. m. sg. Om care nu este bun de nici o treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).

TÂNDÁLĂ m. pop. Persoană care nu este bună de nimic; om pe care nu te poți bizui. /v. a tândăli

TÎNDÁLĂ s. m. Nume dat unui om care nu e bun de nici o treabă, care lucrează fără rost, își pierde vremea. Doară e voinic, nu tîndală. RETEGANUL, P. I 19.

Tăndală m. 1. personaj bufon opus lui Păcală; 2. fig. om de nimica. [V. tândălì].

Tîndálă m., gen. al luĭ (d. tîndălesc). Fam. Om care tîndălește, care nu lucrează nimic serios, care încurcă lumea. Un tip din poznele populare opus luĭ Păcală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!tândálă (persoană care tândălește) s. m. și f., g.-d. lui tândálă; pl. tândálă

Tândálă (personaj) s. propriu m.

tândálă (om care tândălește) s. m.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tîndálă (-le), s. f.1. Prostănac, gogoman, nătărău. – 2. Tip din poveștile populare. Probabil de la tînt, tont cu suf. expresiv. -ală (Pascu, Suf., 238; Pascu, Arch. Rom., VII, 563). Legătura cu mag. tandi „tont” (Cihac, II, 531) sau cu germ. tändeln „a zburda” (Pușcariu, Dacor., I, 238; Bogrea, Dacor., IV, 851) nu este evidentă. – Der. tîndăli, vb. (a lenevi, a trîndăvi); tîndălitură, s. f. (puturoșenie). – Cf. tont, trind.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tândală s. invar. (peior.) om prost / tâmpit

Intrare: tândală
invariabil (I1)
Surse flexiune: DOR
  • tânda