sânger [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~njăr / Pl: ~i sm / E: sânge + -er] 1 sm Arbust din familia cornaceelor, cu ramuri drepte, roșii toamna și vara, cu frunze de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe negre cu puncte albe Si: (reg) sângerel, sânginel, lemn-pucios (Cornus sanguinea). 2 sm (Bot; reg; șîc pomiță de ~) Salbă (11)-moale (Evonymus europaeus). 3 sn (Bot; reg; șîc ~ pătrat) Iarbă-împușcată (Hypochoeris maculata). 4 sm (Trs) Sânge (68). 5 sm (Prin confuzie) Hanger (1). 6-7 a (Îvr) Sângeros (1-2).

SÂNGER ~i m. Arbust înalt, cu ramuri purpurii, cu flori albe și fructe negre, ce crește pe la margini de păduri (uneori cultivat în scopuri decorative). /v. a sângera

sânger m. arbust ale cârui ramuri sunt roșii ca sângele, florile albe și fructele negre cu puncte albe (Cornus sanguinea). [Tras din sângera].

sânjăr s vz sânger

SÎNGER, sîngeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii pe partea luminată, cu frunze ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe negre; crește prin păduri, crînguri și lunci (Cornus sanguinea). Tocmai cînd el se aștepta la o mîngîiere din partea ei, ea zvîcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sînger. SADOVEANU, O. VIII 230. Ia din mîna unui sătean tînăr un buchet de rosmarin, maci și sînger. CAMIL PETRESCU, O. II 437. Foaiă verde de sînger, Pe la cotul lui Crucer, Cine cîntă, cine plînge Tot cu lacrăme de sînge? TEODORESCU, P. P. 555.

1) sînger m. (d. a sîngera saŭ d. lat. sánguinem, ac. de la sanguis, sînge; it. sangue, sînge, și sánguine, sînger). Un copăcel din neamu cornuluĭ, cu ramurile drepte și roșiĭ ca sîngele toamna și ĭarna, cu florĭ albe în corimbĭ și cu poamele ca niște bobițe negre cu puncte albe (cornus sanguinea).

sânger s. m., pl. sângeri

sânger s. m., pl. sângeri

sânger s. m., pl. sângeri

!sânger-pătat (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sânger-pătat s. m.

SÂNGER s. v. salbă-moale, vonicer.

SÂNGER s. (BOT.; Cornus sanguinea) (reg.) sângerel, sânginel, lemn-pucios.

POMIȚĂ-DE-SÂNGER s. v. salbă-moale, vonicer.

pomiță-de-sînger s. v. SALBĂ-MOALE. VONICER.

SÎNGER s. (BOT.; Cornus sanguinea) (reg.) sîngerel, sînginel, lemn-pucios.

sînger s. v. SALBĂ-MOALE. VONICER.

sânger, sângeri, (sângereu), s.m. – (bot.) Arbust cu ramuri roșii toamna și iarna (Cornus sanquinea): „Cu părinți din sângerei, / Cu lacrimi din ochii mei.” (Lenghel, 1979: 155). – Der. regr. din sângera (< lat. sanguinare) (Șăineanu, Scriban, DEX); din sânge + suf. -er (MDA); lat. sanguinus „sânger” > rom. *sângen, prin disimilarea lui n cu r (cf. lat. sanguinare > rom. sângera) (Loșonți, 2001).

SÂNGER, com. în jud. Mureș, situată în zona colinelor Comlodului, pe Pârâu de Câmpie; 2.496 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Expl. de gaze naturale. Satul S. apare menționat documentar în 1328.

SÂNGER (< sângera) s. m. Arbust din familia cornaceelor, înalt până la 4 m, cu ramuri purpurii (uneori pe o parte verzui), frunze opuse, ovate sau eliptice, flori albe în cime umbeliforme și cu fructe drupe sferice, negricioase (Cornus sanguinea); răspândit în subarboretul pădurilor de foioase și în tufărișuri în reg. de câmpie și de deal, este cultivat uneori în scopuri decorative.

SÂNGERU, com. în jud. Prahova, situată în Subcarpații Buzăului, în depr. omonimă, la poalele dealului Istrița, pe cursul superior al râului Cricovu Sărat; 5.523 loc. (2005). Pomicultură (meri, nuci, peri). Muzeu de istorie, etnografie și științele naturii (1970). În satul S. se află biserica Sf. Andrei (1793-1816) și conacul „Bozianu” (1793).

Cornus sanguinea L., « Sînger ». Specie care înflorește în mai-iun., după înfrunzire. Flori albe, în racem umbeliform, pubescent, terminal. Frunze (cca 10 cm lungime) lat-ovate, eliptice, scurt-acuminate, pubescente, 3-5 perechi de nervuri laterale arcuate, toamna se colorează în roșu-aprins. Arbust pînă la 4 m înălțime, erect, scoarța nu se exfoliază, lujeri subțiri, roșii, muguri opuși. Fructe, drupe negre, globuloase, se coc toamna.