sutură sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~ri / E: fr suture] 1 (Atm) Tip de articulație în care oasele sunt fixe. 2 (Med) Intervenție chirurgicală prin care diferite țesuturi sau (părți de) sunt cusute unul de altul. 3 (Bot) Linia după care se operează joncțiunea și separația valvelor în fructe.

SUTURĂ, suturi, s. f. 1. (Chirurgie) Cusătura celor două buze ale unei plăgi. Unul din acești iepuri moare după a treia zi, din cauză că i s-a desfăcut sutura. BABEȘ, O. A. I 224. 2. (Anat.) Articulație imobilă a unora dintre oasele craniului.

SUTURĂ s.f. 1. (Med.) Cusătura celor două buze ale unei răni. 2. (Anat.) Articulație fixă a oaselor late ale craniului. [< fr. suture, cf. lat. sutura].

SUTURĂ s. f. 1. cusătura celor două buze ale unei răni. 2. articulație fixă a oaselor (craniului) printr-un sistem de dinți. 3. linie de concreștere între carpelele unui pistil sau de dehiscență a fructelor uscate. 4. liniile de inserție a pereților transversali pe pereții cochiliei la amoniți, nautil etc. (< fr. suture)

SUTURĂ ~i f. 1) Cusătură care unește țesuturile lezate accidental sau în cursul unei operații. 2) Intervenție chirurgicală de efectuare a unei asemenea cusături. 3) Tip de articulație fixă a unor oase. ~ craniană. /<fr. suture

sutură f. Anat. încheietura oaselor craniului.

*sutúră f., pl. ĭ (lat. sutúra. V. cusutură). Anat. Cusutura uneĭ rănĭ. încheĭetura dantelată a oaselor craniuluĭ. Bot. Linia după care se operează juncțiunea și separațiunea valvelor în fructe.

sutură s. f., g.-d. art. suturii; pl. suturi

sutură s. f., g.-d. art. suturii; pl. suturi

sutură s. f., g.-d. art. suturii; pl. suturi