17 definiții pentru suită


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Ciclu de piese cu caracter dansant scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite.

sui sf [At: AR (1829), 35 1/45 / V: (îvr) sfi~, svi~ / Pl: ~te / E: fr suite cf rs свнта] 1 Ansamblu de persoane înrudite, apropiate sau (imediat) subordonate care însoțesc, într-o călătorie, la o solemnitate etc., un suveran, un mare demnitar, pe cineva important sau celebru, în semn de omagiu, de prețuire etc., pentru a-i asigura serviciile, paza etc. Vz: escortă. 2 (Pex) Alai (1). 3 (Cu sens temporal) Înlănțuire de evenimente, de fapte, de idei etc. care se succed. 4 (Pex) Șir . 5 (Pgn) Continuitate. 6 (Pex) Urmare. 7 (Rar; cu sens spațial) Șir. 8 Compoziție muzicală (ciclică) alcătuită dintr-un grup de piese instrumentale (dansante) scrise în aceeași tonalitate, dar constrastante prin caracter și mișcare. 9 Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 10 (Îs) ~ coregrafică (sau de dansuri) Ciclu de piese muzicale dansante diferite (cu caracter popular). 11 Dans sau spectacol realizat pe baza unei suite (10).

SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Lucrare muzicală instrumentală alcătuită din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite.

SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup care însoțește o persoană importantă, sus-pusă. V. alai, convoi, cortegiu, escortă (2). Adeseori domnul, acompaniat de fiica sa și de o suită numeroasă de juni boieri... se urcau pe dealul Catalinei la vînătoarea cerbilor. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ (Depreciativ) Toată lumea știe că faci parte din suita de lingăi a colonelului Rudeanu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 8/2. Cînd îl văzu pe domnul Lică Cartojan intrînd în circiumă urmat de suită... se repezi să-l sărute. C. PETRESCU, Î. II 140. 2. Ciclu de piese muzicale instrumentale cu caracter diferit; (la origine) ciclu de piese muzicale independente, cu caracter de dans. Multe pasagii din suitele pentru orchestră... atestau o vînă lirică de resurse bogate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 8/1. 3. Serie, șir (de episoade, de idei etc.). Atașamentul și dragostea... pentru poeta letonă... evocate în film într-o suită de episoade. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/2. ♦ Continuitate, legătură, înlănțuire. Observi ce gîndire eliptică are și cum îi lipsește suita în idei? C. PETRESCU, Î. II 95.

SUÍTĂ s.f. 1. Grup care întovărășește o persoană importantă; alai. 2. (Muz.) Ciclu de piese muzicale instrumentale cu caracter variat. 3. Serie, șir de idei, de reprezentări etc. [Pron. su-i-. / < fr. suite, cf. lat. t. secuta < sequi – a urma].

SUÍTĂ s. f. 1. grup de oameni care însoțeste un demnitar; alai, escortă. 2. (muz.) compoziție instrumentală din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și mișcare. ◊ fragmente selective dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. serie, șir de idei, de reprezentări etc. ◊ continuitate, înlănțuire. (< fr. suite)

SUÍTĂ ~e f. 1) Grup de persoane care însoțește o ceremonie sau un demnitar; alai; cortegiu; escortă; convoi. 2) Compoziție muzicală constând dintr-o serie de piese instrumentale unite într-o operă de proporții mai mari. 3) Ansamblu de persoane sau de obiecte (materiale sau spirituale), care constituie o anumită succesiune. [Sil. su-i-] /<fr. suite

suită f. cei ce însoțesc pe cineva din onoare: suita regelui.

*suítă f., pl. e (fr. suite, d. suivre, a urma). Escortă de onoare. V. alaĭ, pojijie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suítă s. f., g.-d. art. suítei; pl. suíte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUÍTĂ s. I. alai, cortegiu, (înv.) ecpaia, paradă, saltanat, tacâm. (~ domnească.) II. (MUZ.) partită.

SUÍTĂ s. v. înlănțuire, legătură.

SUI s. I. alai, cortegiu, (înv.) ecpaia, paradă, saltanat, tacîm. (~ domnească.) II. (MUZ.) partită.

sui s. v. ÎNLĂNȚUIRE. LEGĂTURĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

suită (fr., engl. suite; germ. Suite), ciclu (I, 2) de piese instrumentale alcătuit pe criteriul contrastului tematic*, agogic* și de caracter* și al unității tonale [v. tonalitate (2)]. I. 1. S. preclasică (1600-1750) se contituie prin alăturarea unui număr variabil (4-8) piese instr. cu caracter de dans*, cu respectarea severă a principiului unității tonale. La constituirea și cristalizarea acesteia contribuie doi factori: a) perfecționarea instr. (accentuată începând din sec. 13), care a impus crearea unor lucrări adecvate noilor resurse tehnice și b) practica dansului de curte și necesitatea înnoirii permanente a repertoriului muzical corespunzător. Prin intermediul dansului de curte, dansul pop. din V Europei, transpus instr. stilizat și supus unui travaliu polif., pătrunde în muzica cultă. Ideea de s. apare o dată cu alăturarea a două dansuri contrastante: pavana* (paduana) – lent, majestuos, în măsură* binară* și gagliarda* (gaillarde) sau saltarello* (rapide, viguroase, în măsuri ternare*). Asocierea panavă-gagliardă este întâlnită frecvent în culegerile de dansuri din sec. 16-17. Acest nucleu de s. adiționează treptat și alte piese de largă circulație: allemanda*, giga*, passamezzo*. În decursul sec. 17, ciclul s. cristalizează, prin compozitorii W. Byrd, J. Bull, J.J. Froberger, J.B. Lully, urnătoarea succesiune de dansuri instrumentale: allemanda, curanta*, sarabanda și giga. În această perioadă, în evoluția s. se înregistrează două fenomene: a) secțiunile juxtapuse pierd caracterul dansant și b) ciclul (I, 2) se amplifică, pe de o parte prin includerea unor piese de proveniență vocală sau instr., cum sunt aria* și introducerea [intitulată: intrada (2), preludiu (2), uvertură, toccata*, sau phantasiav. fantezie (1)], iar pe de altă parte, prin intercalarea, între sarabandă și gigă, a unor părți (denumite generic intermezzi (3), a căror înrudire cu dansurile pop. cu același nume devine din ce în ce mai incertă: menuet*, anglaise*, bourrée*, loure*, gavotă*, polonaise, musette (2), rigaudon*, siciliană*, capriccio* etc.). S. atinge apogeul prin creația lui J.S. Bach (s. fr. și engl. și partitele* pentru clavecin, sonatele și partitele pentru vl. și cele pentru vcl., s. pentru orch.) și Händel (s. pentru clavecin). Echiv. fr. ordre*; engl. lesson. 2. În epoca modernă, s. depășește canoanele severe ale preclasicismului și se diversifică considerabil. Coeziunea ciclului slăbește, piesele constitutive capătând o oarecare independență. Numele de s. ajunge să desemneze 1) o grupare de dansuri de tip preclasic, respectând sau nu principiul unității tonale și ordinea consacrată (S. I și a II-a pentru orch. de Enescu, S. pentru pian „Tombeau de Couperin” de Ravel, S. pentru orch. mică de Stravinski, S. op. 25 pentru pian de Schönberg); 2) o serie de fragmente contrase din lucrări simf. sau vocal-simf. ample în vederea executării lor în concerte (opere*, balete*, muzică de scenă* sau de film*) (Arleziana de Bizet, Peer Gynt de Grieg, Pasărea de foc de Stravinski, Romeo și Julieta de Prokofiev, La piață și Când strugurii se coc de M. Jora); 3) sau pur și simplu o succesiune de piese instr., vocale sau vocal-instr., programatice*, înrudite prin sfera emoțională sau ideile poetice abordate (Papillons de Schumann, Colțul copiilor de Debussy, Tablouri dintr-o expoziție de Musorgski, Impresii din copilărie și S. a III-a „Săteasca” de G. Enescu, Patru cântece slovace de Bartók etc.). În consecință, în epoca modernă, noțiunea de s. își lărgește accepțiunea, devenind sinonimă cu ciclul. II. În muzicologia fr., s. desemnează și formă bipartită* de tip special, caracterizată printr-o evoluție tonală către dominantă* (în secțiunea A) și o revenire la tonalitatea (2) inițială (în secțiunea B). S. reprezintă astfel o fază embrionară a formei sonată*; ea poate fi pusă în evidență în majoritatea părților s. (I, 1), în sonatele lui D. Scarlatti, în unele invențiuni*, preludii, toccate etc. aparținând perioadei sec. 16-17.

Intrare: suită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sui
  • suita
plural
  • suite
  • suitele
genitiv-dativ singular
  • suite
  • suitei
plural
  • suite
  • suitelor
vocativ singular
plural