substantivare sf [At: PHILIPPIDE, P. 175 / Pl: ~vări / E: substantiva] 1 Transformare în substantiv Si: substantivizare (1), (îvr) substantificare (1). 2 Întrebuințare cu valoare de substantiv Si: substantivizare (2), (îvr) substantificare (2). corectat(ă)

SUBSTANTIVARE, substantivări, s. f. Faptul de a (se) substantiva.

SUBSTANTIVARE s.f. Faptul de a (se) substantiva; substantivizare. [< substantiva].

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

SUBSTANTIVARE s. (GRAM.) substantivizare. (~ adjectivelor.)

SUBSTANTIVARE s. (GRAM.) substantivizare. (~ adjectivelor.)

SUBSTANTIVARE (SUBSTANTIVIZARE) s. f. (< substantiva, cf. fr. substantiver): transformare a unei părți de vorbire în substantiv cu ajutorul articolelor și al topicii. Se vorbește astfel despre s. adjectivului, a numeralului, a pronumelui, a verbului, a adverbului și a interjecției, ca de exemplu frumosul, un leneș, cel sărac; treiul, un trei; sinea, ielele, eul, nimicul, un nimic; trecerea, o trecere, aratul, un arat, rănitul, un rănit, cel rănit; binele, un bine; oful, un of, vaiul etc.