sublimație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (asr) ~iune, (îvr) ~mățiune / Pl: ~ii / E: fr sublimation] 1 (Înv) Sublimare (1). 2 (Rar) Sublimare (5).

sublimațiune sf vz sublimație

sublimățiune sf vz sublimație

sublimați(un)e f. operațiune chimică ce constă în volatilizarea unui corp prin mijlocul căldurei și apoi în condensarea lui prin răcire: floarea de sulf se obține prin sublimațiune.

*sublimațiúne f. (lat. sublimátio -ónis). Acțiunea de a sublima: sublimațiunea mercuruluĭ. – Și -áție și -áre.

sublimație (desp. su-bli-, -ți-e) s. f., art. sublimația (desp. -ți-a), g.-d. sublimații, art. sublimației

sublimație (su-bli-, -ți-e) s. f., art. sublimația (-ți-a), g.-d. sublimații, art. sublimației

sublimație s. f. (sil. -bli-, -ți-e), art. sublimația (sil. -ți-a), g.-d. art. sublimației; pl. sublimații

SUBLIMAȚIE s. v. sublimare.

sublimație s. v. SUBLIMARE.

sublimație, sublimații, s.f. (înv.) 1. sublimare (transformare prin încălzire direct din stare solidă în stare de vapori). 2. deviere a energiei psihice izvorâte din tendințe instinctuale (sexuale) și egoiste spre atingerea unor scopuri spirituale înalte și altruiste.