strohoi vr [At: T. PAPAHAGI, M. 68 / Pzi: ~esc / E: stroh + -oi] (Reg) A se fuduli (1).

strohoi, strohoiesc, vb. IV refl. (reg.) a se fuduli.

strohoí, strohoiesc, (strohui, strogui), v.r. (reg.) 1. A se scutura de stroh. 2. A se ține măreț: „Nu te, bade, strohoi, / Nu-s a tăi boii popii” (Papahagi, 1925: 227). (Maram.). – Din stroh + suf. -oi (MDA).

strohoi, strohoiesc, (strohui, strogui), vb. refl. – (reg.) 1. A se scutura de stroh. 2. (Maram.). „Când să scutură cineva, să ține măreț” (Papahagi, 1925): „Nu te, bade, strohoi, / Nu-s a tăi boii popii” (Papahagi, 1925: 227). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). – Din stroh + suf. -oi (MDA).

strohoi, strohoiesc, vb. refl. – 1. A se scutura de stroh. 2. „Când să scutură cineva, să ține măreț” (Papahagi 1925): „Nu te, bade, strohoi, / Nu-s a tăi boii popii” (Papahagi 1925: 227). – Din stroh + -oi.