strohoi, strohoiesc, (strohui, strogui), vb. refl. – (reg.) 1. A se scutura de stroh. 2. (Maram.). „Când să scutură cineva, să ține măreț” (Papahagi, 1925): „Nu te, bade, strohoi, / Nu-s a tăi boii popii” (Papahagi, 1925: 227). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). – Din stroh + suf. -oi (MDA).