storcător, ~oare [At: N. TEST. (1648), 314^r/30 / Pl: ~ori, ~oare / E: stoarce + -ător] 1 sf, (îrg) sn Unealtă de diferite forme și mărimi, folosită la presarea sau la strivirea fructelor zemoase pentru a extrage sucul. 2 sn (Spc) Teasc (1). 3 sn (Reg; pex) Mustuitor. 4 sn (Reg) Crintă (1). 5 a (Înv; d. organe sau d. părți ale acestora, d. țesuturi etc.) Care secretă un lichid. 6 sm (Fig; șîs ~ de averi) Persoană care caută să obțină venituri cât mai mari prin exploatarea muncii altora Si: exploatator (5). 7 sm (Pex; îas) Spoliator, 8 a (Fig) Care vlăguiește. 9 a (Mol; d. plante, recolte etc.; îoc fertilizator) Care epuizează substanțele nutritive din pământ, secătuindu-l Si: storcitor (1).

storcător s. m., pl. storcători