stihiră sf [At: (a. 1639) PARACLIS, 244 / V: ~re / Pl: ~ri, ~re / E: vsl стихиръ] Cântare bisericească ortodoxă în versuri.

STIHIRĂ, stihiri, s. f. (Și în forma stihire) Imn bisericesc cîntat în cadrul slujbei de dimineață. Următoarea stihire răsfrînge durerea de atunci a preotului. ARGHEZI, P. T. 5. – Variantă: stihire s. f.

stihíră f., pl. e și ĭ (vsl. stihirŭ, -ra, rus. -ra, d. ngr. stihiron, adică tropárion, tropar în versurĭ). Un fel de cîntare în versuri care se cîntă la utrenie și la vecernie.

stihire sf vz stihiră

STIHIRE s. f. v. stihiră.

stihiră s. f., g.-d. art. stihirii; pl. stihiri

stihiră s. f., g.-d. art. stihirii; pl. stihiri

stihiră s. f., g.-d. art. stihirii; pl. stihiri

stihiră (Biz.) (› gr. τò στιχηρόν, din adj. στιχηρόν, ά, όν, „privitor la versete, stihuri”), strofă precedată de un stih*, care se cântă – în stil* irmologic sau stihiraric – la vecernie* (la „Doamne strigat-am” și la Stihoavnă), la utrenie* (la Sedelne* și la Laude), la liturghie* (la „Fericiri”) și în rânduiala unora dintre taine și ierurgii. După conținut, s. sunt: „ale Învierii”, „ale Crucii și Învierii”, ale „Născătoarei”, ale „Crucii și Născătoarei”, „ale martirilor” sau „martirice”, „dogmatice”, „ale Sf. Treimi”, „de pocăință și umilință” ș.a. Cele mai vechi stihiri (tropare) datează din sec. 5-6, compuse de Anatolie Imnograful (sec. 5), Roman Melodul („Dulce-Cântărețul”, sec. 6), Vizantie (Byzantios), Ciprian, Andrei Cyrrus (persul) ș.a.