STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

stabilizator, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 175 / Pl: ~i, ~oare / E: fr stabilisateur] 1 a Care dă stabilitate (1) Cf stabiliza (1). 2 a Care face stabil (1). 3 sn (Aer) Parte fixă a ampenajului orizontal care împiedică înclinarea (excesivă) a avionului în timpul zborului. 4 sn (Nav) Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile navei. 5 sn Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 6 sn Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 7 sm Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea Si: (rar) stabilizant.

STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

STABILIZATOR, -OARE adj. Care dă stabilitate. // s.n. 1. Partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilațiile unei nave. 3. Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. // s.m. Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].

STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizează, care dă stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile unei nave. 3. aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. dispozitiv automat care contribuie la menținerea constantă a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de mișcările acestuia. III. s. m. substanță care se adaugă unei soluții coloidale, unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

STABILIZATOR³ ~i m. Substanță chimică care poate stabiliza altă substanță. /<fr. stabilisateur

stabilizator³ (substanță) s. m., pl. stabilizatori

stabilizator² (substanță) s. m., pl. stabilizatori

stabilizator adj. m., (chim.) s. m., pl. stabilizatori; f. sg. și pl. stabilizatoare

STABILIZATOR s. (CHIM.) stabilizant.

STABILIZATOR s. (CHIM.) stabilizant.

STABILIZATOR, -OARE (< fr.) adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care dă stabilitate. 2. S. n. Organ suplimentar al unui sistem tehnic, care contribuie la menținerea stabilității sau a stării de echilibru a acestuia, în general prin compensare. ♦ Ampenajul orizontal fix al unui avion, care contribuie la sustentația acestuia. 3. S. n. Dispozitiv electric sau electronic care menține practic constantă fie tensiunea la borne sau curentul unui receptor electric, fie unii dintre parametrii receptorului. 4. S. m. Substanță chimică care are proprietatea de a stabiliza o substanță, o soluție etc. (ex. săpunuri de plumb, cobalt etc. folosite pentru stabilizarea materialelor plastice).